Pe data de 7 decembrie 2020, la inițiativa studenților Filierei Francofone Drept, a fost organizată o reuniune online dedicată promovării francofoniei la Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ambasada Franței în Republica Moldova, Alianța Franceză din Moldova și Asociația de cultură juridică franceză “Henri Capitant”.

Această activitate a avut drept scop să întrunească cei mai importanți actori în acest domeniu, iar obiectivul principal s-a axat pe motivarea studenților în vederea integrării filierelor francofone pentru studii.

Filiera francofonă la Facultatea de Drept a fost creată în urma semnării la 6 mai 1997 a Convenţiei între Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF) şi Universitatea de Stat din Moldova (USM). Vocaţia primară a Filierei francofone constă în studierea disciplinelor de specialitate în limba franceză şi în intensificarea mobilităților academice internaţionale. Printre obiective menționăm : atingerea unui nivel de formare recunoscut pe plan internaţional, în perfectă consonanţă cu necesităţile pieţei locurilor de muncă; formarea studenţilor la nivelul ciclurilor I, II și III; motivarea studenţilor pentru formarea profesională; misuini de predare din partea cadrelor didactice din străinătate; misuini de instruire într-o universitate francofonă etc.

Moderatoarea evenimentului a fost dna doctor habilitat Olesea Plotnic, directoarea Filierei Francofone Drept. Cu un cuvânt de salut a venit dna profesor universitar, doctor habilitat Violeta Cojocaru, prorector pentru activitatea studențească USM, care în discursul său a menționat: “Cooperarea internațională reprezintă una dintre prioritățile activității USM. În acest cadru, o axă importantă îi revine cooperării cu țările francofone. Studenții Filierei francofone constituie un potențial important pentru promovarea reformelor în Republica Moldova, deoarece studiile confirmă angajabilitatea în câmpul muncii a absolvenților de 100%”.

Dl Ivarra Marc, prim consilier de cooperare și acțiuni culturale al Ambasadei Franței în Republica Moldova și dl Alexadre Chevanne, reprezentant al Alianței Franceze din Moldova au participat activ la discuții și au răspuns la întrebările celor prezenți. Studenții au manifestat interes cu privire la sistemul de învățământ francez, bursele oferite pentru cetățenii străini, condițiile de studiu în universitățile franceze etc.

Pe această cale dorim să venim cu cuvinte de gratitudine pentru partenerii evenimentului și sperăm pe viitor la o colaborare frumoasă.

Published Tuesday December 8th, 2020

Announcements and Press Releases

Reorganizarea Universității de Stat din Moldova prin fuziune

Universitatea de Stat din Moldova, cea mai mare universitate de stil clasic din țară, va absorbi Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”, în conformitate cu Hotărârea Guvernului...

Facultatea de Matematică și Informatică a USM – pilon de bază al învățământului matematic din RM

La etapa actuală de dezvoltare dinamică a societății moderne, în care volumul de informații crește exponențial, iar analiza acesteia și adoptarea unor decizii implică asumarea de...

USM, lider pe plan național în clasamentul Webometrics „Transparent Ranking”

Participarea la clasamentele internaționale globale este unul dintre domeniile de dezvoltare strategice ale USM, care permite includerea eficientă a universității în mediul educațional internațional, coordonarea proceselor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved