Ambasada Republicii Populare Chineze în Republica Moldova a donat un lot de echipament tehnic pentru Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova. Acest gest este unul deosebit de prețios, în special acum, în perioada de pandemie, când mijloacele tehnice sunt la mare căutare în instituțiile de învățământ. În acest context, Facultatea de Litere își exprimă gratitudinea pentru ajutorul acordat și susținerea continuă.

De menționat, că această donație a fost posibilă datorită colaborării doamnei Tatiana Ciocoi, doctor habilitat, conferențiar universitar, șefa Centrului didactico-științific „Literatură Universală și Comparată” cu Ambasada Chinei în Moldova. Echipamentul nou primit urmează să completeze baza tehnică materială a facultății, fiind de real folos pentru desfășurarea mai bună a activităților de zi cu zi ale profesorilor și studenților.

De asemenea, în rezultatul acestei conlucrări strânse, doamna Tatiana Ciocoi a elaborat un studiu despre literatura chineză contemporană, intitulat „Fragmentarium chinez”, care urmează să apară la începutul anului 2021 la editura „Cartier”.

Published Friday December 18th, 2020

Announcements and Press Releases

Gest de sprijin al Asociației Studenților Vietnamezi în lupta cu COVID-19

La data de 3 iunie curent, în fața blocului principal al Universității de Stat din Moldova, în prezența Prorectorilor și a Decanilor Facultăților USM, a avut...

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „STRATEGII DE FORMARE A COMPETENȚELOR DE TRADUCERE ORALĂ DIN LIMBA ENGLEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE PARCURSUL UNIVERSITAR” A DNEI INA SÎTNIC

Pe data de 10 iunie 2020, la ora 11.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M. Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved