În perioada 14-22 noiembrie, Veronica Bulat, dr., conf. univ. și Natalia Antoci, dr., conf. univ., de la Universitatea de Stat din Moldova, au participat la cursul Trade Academy Trade Promotion 2023, desfășurat în Stockholm, Suedia. Acest curs a fost organizat de Consiliul Național de Comerț, Agenția guvernamentală suedeză pentru comerț internațional, piața internă a UE și politica comercială.

Scopul vizitei a constat în instruirea privind strategiile de promovare comercială și în înțelegerea impactului politicii comerciale asupra afacerilor internaționale. Reprezentanți ai organizațiilor guvernamentale din Suedia au fost speakeri, abordând teme referitoare la strategiile îmbunătățite în domeniul comerțului global și la rolul Suediei în relațiile economice internaționale, precum și la instrumentele economice utile în promovarea exporturilor cu Uniunea Europeană. Cursul a fost destinat participanților din Republica Moldova, Albania, Ucraina și Bosnia și Herțegovina, având ca scop transferul experienței suedeze în activitățile altor țări în ceea ce privește promovarea exporturilor.

De asemenea, cursul a inclus vizite de studiu la companiile:

Siemens AB – o companie globală, recunoscută pentru activitățile sale extinse în domeniul tehnologiei și ingineriei.

Telia Company – cea mai mare companie de telecomunicații din regiunea Scandinaviei.

Lantmannen – una dintre cele mai mari cooperative agricole din Europa, implicată în activități agricole, contribuind la producția de cereale, uleiuri vegetale, furaje și alte materii prime agricole.

Competențele și practicile dobândite în cadrul acestor experiențe vor contribui la actualizarea conținuturilor curriculare, abordând tematici legate de promovarea comerțului extern al Republicii Moldova în contextul semnării Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). De asemenea, se va pune accent pe valorificarea oportunităților oferite de statutul de țară candidată la aderarea la UE, precum și pe distribuirea de bune practici suedeze în tranzacțiile economice internaționale, respectând principiile de sustenabilitate și optimizare logistică pentru menținerea competitivității în mediul de afaceri.

Published Wednesday November 22nd, 2023

Announcements and Press Releases

Cadre didactice și tineri cercetători, instruiți în evaluarea programelor publice la USM

S-a încheiat cu succes o nouă sesiune a cursului de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM, cu sprijinul Ambasadei...

Studenții USM sunt invitați să participe la programul de microcalificare UPSkill Moldova

Universitatea de Stat din Moldova îi încurajează pe studenți să participe la programul de microcalificare UPSkill Moldova, o inițiativă dedicată dezvoltării competențelor profesionale și facilitării tranziției...

„Botezul Chimiștilor” la USM: o nouă promoție de studenți și-a depus jurământul

Studenții anului I ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova au depus „Jurământul Chimiștilor” și au fost „botezați” – acțiune...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved