Doi reprezentanți ai comunității științifice de la Universitatea de Stat din Moldova – fizicienii Ghenadii KOROTCENKOV și Denis NICA – pentru al treilea an consecutiv, au fost incluși în clasamentul mondial „Top 2%” al celor mai renumiți savanți din lume, conform evaluării Universității Stanford (SUA): https://elsevier.digitalcommonsdata.com/datasets/btchxktzyw/6

Profesorul Ghenadii KOROTCENKOV a contribuit semnificativ la dezvoltarea și înțelegerea mecanismului de funcționare a senzorilor de gaz pe bază de oxizi metalici. Este autor a peste 700  publicații științifice.  Este singurul savant din Republica Moldova, lucrările științifice ale căruia au fost citate mai mult de 16000 de ori. Profesorul este de asemenea autor și editor a peste 70 de cărți, publicate de editurile internaționale: Elsevier, CRC Press, Momentum Press, Springer și altele. Domnia Sa este permanent invitat în comitetele organizatorice ale diferitor conferințe științifice internaționale.

Profesorul Denis NICA este cunoscut pentru contribuțiile semnificative aduse la dezvoltarea teoriei proprietăților fononice și a conductibilității termice a nanostructurilor semiconductoare multistrat și a grafenului. Împreună cu colegii săi din Statele Unite ale Americii, Republica Moldova și Germania, profesorul a publicat un șir de articole științifice în cele mai prestigioase reviste internaționale cu factor de impact înalt, inclusiv Nature Materials, Nature Communications, Reports on Progress in Physics, Advanced Functional Materials, Nano Letters, ACS Nano, Physical Review B și altele. In anul 2014 Denis Nica a publicat un articol științific, privind proprietățile termice ale grafenului laminat, în coautorat cu Laureatul Premiului Nobel pentru fizică Konstantin Novoselov: https://pubs.acs.org/doi/10.1021/nl501996v

Lucrările științifice ale prof. D. NICA au fost citate  de peste 11000 de ori.

Published Monday November 27th, 2023

Announcements and Press Releases

Susținerea tezei de doctor în științe ale educației cu titlul: „Repere teoretice și metodologice de formarea a competenței de reziliență climatică la adolescenți”

Școala Doctorală de Psihologie și Științe ale Educației a Universității de Stat din Moldova  anunță pentru data de 21 august 2020, ora 11:00, în bir. 401...

USM: omagii distinsului și plenarului OM Leonid Culiuc la ceas aniversar

Doctorul habilitat în științe fizico-matematice, profesorul universitar, academicianul AȘM, delegatul Senatului USM și-a întâlnit frumoasa aniversare de 70 de ani în toată splendoarea puterilor sale creative...

Alegerea de a fi student al centrului de politici educaționale și sociale – Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova apreciază alegerea tinerilor de a deveni parte din marea noastră...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved