Universitatea de Stat din Moldova a fost gazda conferinței naționale științifico-practice „Securitatea națională a Republicii Moldova: provocări și tendințe”, desfășurată la 20 ianuarie. Evenimentul a fost co-organizat în parteneriat cu Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „C. Stere”, Universitatea Americană din Moldova, Centrul Internațional pentru Cooperare în Educație și Cercetări și Centrul pentru Studii de Securitate și Managementul Crizelor.

Conferința a oferit o platformă de discuție pentru cca. 60 de participanți care au prezentat comunicările extinse pe probleme de securitate națională a Republicii Moldova. Reuniunea a avut drept scop dezvoltarea unui produs științific comun, realizat în comun de către studenții masteranzi și cadrele didactice responsabile de disciplinele de securitate. Această colaborare va investiga o serie de probleme conexe asigurării securității Republicii Moldova, ținând cont de prezența diverselor riscuri și amenințări la adresa securității naționale. Conferința a reprezentat o oportunitate de dialog și de schimb de idei între experți din domeniul securității naționale, care a contribuit la o mai bună înțelegere a situației actuale a securității naționale a Republicii Moldova.

În deschidere, decanul Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA), USM, Alexandru Solcan, dr., conf. univ. a subliniat importanța și necesitatea studiilor de securitate în contextul actual al provocărilor și tendințelor geopolitice și geostrategice. Coordonatorul evenimentului științific, Diana Hîrbu, dr., conf. univ. a menționat că manifestarea științifică este produsul realizat în cadrul Proiectului de semestru la disciplina „Instituții și dimensiunile securității naționale” a Programului de Master „Studii de securitate națională” din cadrul FRIȘPA, Departamentul Științe Politice și Administrative, USM.

Participanții și-au axat cercetările pe un spectru larg de tematici, care au fost grupate în ateliere de lucru: abordarea multilaterală a securității naționale; dimensiunile securității naționale a Republicii Moldova; securitatea națională a Republicii Moldova în contextul securității internaționale, precum și parametrii securității naționale a Republicii Moldova.

Reprezentanții instituțiilor superioare de învățământ partenere au remarcat actualitatea forului științific, subliniind necesitatea dezvoltării segmentului de securitate națională, precum și a diversificării și aprofundării studiilor consacrate diverselor aspecte ale procesului de asigurare a securității naționale și a fenomenelor inerente acesteia. Aceste studii sunt necesare pentru identificarea unor soluții optime și viabile de atingere a obiectivelor și de îndeplinire eficientă a sarcinilor de către organele securității statului.

 

Published Monday January 22nd, 2024

Announcements and Press Releases

Promoția 2026 a Facultății de Matematică și Informatică USM – generația care transformă viitorul în realitate

Viitorul se scrie în limbajul inovației, iar absolvenții promoției 2026 ai Facultății de Matematică și Informatică a Universității de Stat din Moldova sunt pregătiți să îl...

„Învățământ superior și dezvoltare durabilă prin turism religios”

În perioada 27 iunie – 1 iulie 2026, reprezentanții Universității de Stat din Moldova, Tatiana Bulimaga, șefa Departamentului Cooperare Internațională, și dr. hab. Valentin Constantinov, cercetător...

O nouă generație de jurnaliști și specialiști în comunicare a absolvit USM

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova a celebrat un moment important pentru comunitatea academică – ceremonia de înmânare a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved