Statul de Drept și reziliența economică în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană – tema Conferinței științifice internaționale, care s-a desfășurat joi, 16 mai, la USM.

Evenimentul a fost organizat de Școala Doctorală Științe Juridice și Economice, Facultatea de Drept, Facultatea de Științe Economice și Asociația pentru Dezvoltare, Inovare și Transfer de Cunoștințe.

La inaugurarea Conferinței, moderată de către Svetlana SLUSARENCO, dr., conf. univ., au participat: Igor ȘAROV,  dr., prof. univ., Rectorul Universității de Stat din Moldova; Veronica ARPINTIN, secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării; Ana LUCA, Secretar general adjunct al Ministerului Finanţelor; Florian NUȚĂ, dr. hab., Prorector al Universității DANUBIUS din Galați, România; Gabriela ÎGNAT, prof. univ., dr. hab., membru al Senatului Universității „Științele Vieții Ion Ionescu de la Brad” din Iași; Elena PACEA, dr., conf. univ., secretar general, Colegiul Franco-român, Universitatea București; Olena YARA, Doctor of Law, Professor, Dean of the Faculty of Law, Professor of the Department of Administrative and Financial Law, National University of Life and Environmental Sciences of Ukraine, Kyiv, Ukraine; Yaroslav ZHURAVEL, doctor of Law, Professor, Dean of the Faculty of Law Academy of Labour, Social Relations and Tourism, Kyiv, Ukraine.

Evenimentul a oferit participanților prilejul de a interacționa cu reprezentanții mediului academic, practicieni și experți, iar tinerilor cercetători posibilitatea de a discuta cu profesioniștii aspectele teoretice și practice cu referire la domeniul de cercetare.

Temele abordate și lucrările științifice prezentate în cadrul Conferinței, pot fi vizualizate aici.

 

Published Friday May 17th, 2024

Announcements and Press Releases

Rectorul USM a avut o întrevedere cu reprezentanți ai mediului academic din Germania

Rectorul Universității de Stat din Moldova., prof. univ. dr. Igor Șarov a avut în această săptămână o întrevedere de lucru cu vicepreședintele Moldova-Institut Leipzig (MIL), dr...

Comunitatea științifică a USM prezentă rezultate de referință în cadrul Conferinței „Metode fizice avansate și tehnologii UAV-based pentru monitorizare, evaluare și modelare complexă”

La Universitatea de Stat din Moldova se desfășoară astăzi, 14 noiembrie 2025, conferința științifică dedicată progreselor din domeniul fizicii mediului, tehnologiilor UAV și modelării sistemelor complexe...

Profesori, personal non-didactic și studenți ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică au fost instruiți în domeniul biotehnologiilor moderne

În perioada 10–14 noiembrie 2025, la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică, Departamentul Chimie Industrială și Ecologică „Acad. Gh. Duca”, s-a desfășurat un amplu program de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved