O serie de subiecte și proiecte strategice care vor contribui la îmbunătățirea calității educației oferite studenților, la creșterea relevanței programelor de studii pentru piața muncii și alte aspecte importante, au fost aprobate astăzi, 28 mai, în cadrul Ședinței Senatului, USM.

Unul dintre subiectele cheie a fost Implementarea standardelor de calificare prin elaborarea noului model instituțional de curriculum la ciclul I-Licență și ciclul II-Master, unde prorectorul pentru activitatea didactică și studențească, Otilia Dandara, a prezentat un raport despre obiectivele urmărite, principiile de bază ale noului model, etapele de implementare, în scopul încadrării acestuia la necesitățile pieței muncii și ale societății.

Pentru crearea unui mediu academic consolidat, este nevoie și de viziunea studenților USM. În acest sens, președintele ASUSM, Pavel Vintilă, a prezentat opiniile studenților cu privire la raportul elaborat de asociație, legate de viața universitară, inclusiv calitatea educației, infrastructura, implicarea studenților în diverse activități etc. Au fost identificate atât puncte forte, cât și puncte slabe, iar studenții au propus o serie de măsuri de îmbunătățire a situației din universitate.

Tot în cadrul ședinței au fost propuse spre aprobare, conferirea distincțiilor următorilor candidați:

  • Om Emerit – Viorica Gladchi, profesor universitar, doctor, decanul Facultății Chimie și Tehnologie Chimică.
  • „Meritul academic – AȘM” – Țurcan Vladimir, cercetător științific coordonator în Laboratorul Vertebrate Terestre al Institutului de Zoologie.

La finalul ședinței, au fost aprobate mai multe proiecte de decizie care vizează conferirea titlurilor științifico-didactice reprezentanților facultăților USM pe diverse domenii etc.

Universitatea de Stat din Moldova consolidează statutul de emblemă a învățământului superior din Republica Moldova, prin dezvoltarea continuă a programelor academice, implementarea standardelor de calificare, îmbunătățirea curriculumului de studiu și alte decizii ce duc la sporirea competitivității universității la nivel național și internațional.

Published Tuesday May 28th, 2024

Announcements and Press Releases

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTORAT ÎN ȘTIINȚE ECONOMICE

Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctorat în științe economice cu tema: Strategii de...

Mesajul rectorului USM Otilia Dandara cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști

Dragă comunitate academică a Universității de Stat din Moldova, Stimați colegi, profesori, cercetători, dragi studenți, În preajma Sfintelor Sărbători de Paști, când lumina Învierii ne reamintește...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved