Ca urmare a procesului de evaluare externă a calității în vederea acreditării de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), în cadrul proiectului ERASMUS+, QFORTE, cofinanțat de Comisia Europeană, Consiliul ARACIS a validat și acordat calificativul ACREDITARE pentru o perioadă de 5 ani pentru cinci universități din Republica Moldova:
- Universitatea de Stat din Moldova
- Academia de Studii Economice din Moldova;
- Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți;
- Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul;
- Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.
Procesul de pregătire către evaluarea externă a calității în vederea acreditării instituționale a fost parte a proiectului ERASMUS+,QFORTE, și a durat mai bine de 2 ani.
Universitățile naționale menționate au beneficiat de bunele practici și experiența în asigurarea calității de la partenerii proiectului QFORTE: Rețeaua Centrală și Est Europeană a agențiilor de asigurare a calității CEENQA, Universitatea din Leipzig (Germania), Universitatea din Montpellier (Franța); Universitatea din Salamanca (Spania).
În această perioadă de timp universitățile noastre au participat în vizite de studii în universitățile europene (circa 130 de persoane), au elaborat și aprobat Strategii instituționale de asigurare a calității (7 strategii), și-au consolidat departamentele de calitate; au organizat formări pentru cadrele universitare (peste 200 de persoane) în baza experienței acumulate.
În același timp, ARACIS a organizat formări pentru cadrele didactice din departamentele de calitate instituționale în sensul elaborării rapoartelor de autoevaluare, care au fost depuse ulterior. Comisiile de evaluare din cadrul ARACIS au evaluat instituțiile de învățământ superior în perioada mai -iunie 2023.
În procesul evaluării ARACIS a analizat conformitatea activităților manageriale, administrative, didactice și de cercetare, precum și a mediilor de învățare și cercetare dintr-o instituție de învățământ superior cu legislația și cu obiectivele și planul de dezvoltare al acesteia. Scopul acreditării instituționale este de a susține dezvoltarea managementului strategic și a culturii calității care să valorizeze centrarea pe învățare, creativitatea și inovația în instituția de învățământ superior, precum și de a crește impactul educației, cercetării și dezvoltării furnizate de instituțiile de învățământ superior asupra societății în ansamblu.
Printre recomandările adresate instituțiilor de învățământ superior evaluate au fost:
- Instituțiile de învățământ superior ar trebui să mențină și să investească în continuare în infrastructură și dotări atunci când resursele proprii și orice alte fonduri permit;
– Instituțiile de învățământ superior ar trebui să se concentreze pe menținerea situației actuale și trebuie să se descurce cu resursele sale pentru a menține funcționarea sistemului care într-o situație optimă răspunde nevoilor studenților, angajaților și partenerilor externi, și paralel cu aceasta, universitatea trebuie, de asemenea, să se concentreze pe diversificare și dezvoltare ulterioară (dezvoltarea de noi programe de educație, de învățare online și programe de e-learning);- Instituțiile de învățământ superior sunt încurajate să continue eforturile de a corela cercetarea științifică la nevoile și cerințele economice și societale, să identifice și sprijine dezvoltarea cercetării pe termen lung, inclusiv prin abordări inter- și trans- disciplinare.- Instituțiile de învățământ superior ar trebui să continue intențiile sale de a fi mai vizibile și mai cunoscute la nivel internațional prin creșterea numărului de studenți (și personal) care se află în mobilitate în alte instituții de învățământ superior din Moldova și din alte pârți, prin încurajarea a mai multor doctoranzi pentru mobilități, inclusiv consolidarea politicii lingvistice a instituției prin oferirea de cursuri de limbi străine la toate facultățile.- Pentru a crea un adevărat climat de cultură a calității, instituțiile sunt încurajate să o facăpromovând mai activ scopul și beneficiile procedurilor de asigurare a calității atât în rândul personalului cât și al studenților.
În concluzie, universitățile din Republica Moldova care au obținut acreditare instituțională internațională confirmă odată în plus că au dezvoltată această cultură a calității, că sunt creative și inovative, că au o imagine pozitivă pe piața muncii, că dezvoltă relații bune de cooperare cu angajatorii, iar personalul academic este parte în rețele și activități de cercetare internaționale și pot servi drept puncte de referință pentru alte instituții de învățământ naționale.


Română
Русский

