Stimate Doamne și Domnișoare,

în aceste zile primăvăratice se simte atmosfera sărbătorii. Este adevărat că trăim în alte condiții, dar învățăm să ne manifestăm atitudinile și sentimentele la distanță.

Zilele însorite și reînvierea naturii ne face optimiști și încrezători că primăvara care a venit ne va aduce mult soare, bunăvoință, sinceritate în comunicare, condiții favorabile pentru realizarea obiectivelor ce ni le-am propus.

Doamnele și domnișoarele consolidează marea familie a Universității de Stat din Moldova. Sălile de curs devin un mediu favorabil pentru formarea profesională și dezvoltarea personală, sub înțeleapta îndrumare și modelul de comportament al distinselor doamne profesoare. Laboratoarele științifice contribuie la frumoasele rezultate obținute, prin implicarea colegelor noastre: șefe de laborator, coordonatoare de proiecte. Tinerii noștri colegi depășesc dificultățile unui debut științific prin coordonarea competentă a conducătoarelor de doctorat. Managementul universitar și conducerea facultăților, departamentelor academice este asigurat, inclusiv prin implicarea colegelor noastre, care își onorează funcțiile de serviciu cu tenacitate.

Majoritatea sunt femei și cele care ne asigură buna funcționare a universității în subdiviziunile specializate: planificare și finanțe, contabilitate, resurse umane, comunicare și promovare de imagine, ghidare în carieră, serviciul alimentar, administrarea și deservirea căminelor; deservirea patrimoniului, achiziții și logistică, serviciu audit…  Sute de colege activează zi de zi, uneori mai puțin observate, dar munca lor contează foarte mult pentru această universitate.

Desigur că atmosfera unui mediu academic depinde în mare parte și de studenții ei. În cadrul USM, contingentul activ este constituit în mare parte din studente, care prin motivarea pentru studii, activitățile extracurriculare, conturează o bună imagine a Universității noastre.

Vă urez tuturor multă sănătate, să fiți iubite și apreciate pentru tot ce faceți  frumos și bun!

Cu deosebit respect, Otilia Dandara

Published Friday March 5th, 2021

Announcements and Press Releases

Școala de Administrație Publică a USM și Fundația „Friedrich Ebert” au reunit factori de decizie și experți pentru un consens larg politic și societal privind reforma administrației publice locale

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert”, au organizat, în această săptămână, o masă rotundă cu tema:...

Fotbaliștii și antrenorii Clubului Sportiv Universitar USM – premiați pentru performanțele obținute în Campionatul Municipiului Chișinău

Fotbaliștii și antrenorii Clubului Sportiv Universitar USM au fost premiați de administrația Universității de Stat din Moldova pentru rezultatele remarcabile obținute în cadrul Campionatului Municipiului Chișinău...

Rectorul USM a participat la ceremonia de celebrare a 40 de ani de activitate ai Liceului Teoretic „George Meniuc”

Rectorul USM, Otilia Dandara, a participat la celebrarea celor 40 de ani de activitate ai Liceului Teoretic „George Meniuc” – o instituție care, de-a lungul timpului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved