Anual,  ultima sâmbătă a lunii iunie, în Republica Moldova, este marcată Ziua Inventatorului și Raționalizatorului.

Cu acest prilej, Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Uniunea Inventatorilor și a Raționalizatorilor din Republica Moldova „Inovatorul”, transmit felicitări și apreciere pentru întreaga breaslă a inventatorilor și a raționalizatorilor din țară.

Dezvoltarea economică și bunăstarea Republicii Moldova depinde într-o mare măsură de activitatea Domniilor Voastre în sectoarele economiei, științei, cercetării, ocrotirii sănătății etc.

Distinși cercetători, comunitatea Universității de Stat din Moldova vă urează sănătate, cât mai multă inspirație în realizarea invențiilor și cercetărilor, care să contribuie la creșterea calității vieții și stării de bine a societății noastre.

Published Friday June 28th, 2024

Announcements and Press Releases

Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Republicii Polone în Republica Moldova, E.S. Bartlomiej ZDANIUK –un nume nou în galeria titularilor Doctor Honoris Causa al USM

Universitatea de Stat din Moldova, în cadrul ședinței solemne a Senatului USM din 25 mai 2021, a înmânat diploma de Doctor Honoris Causa Domnului Profesor universitar...

AVIZ privind susținerea publică a tezei de doctorat

Şcoala doctorală Științe Biologice, Geonomice, Chimice și Tehnologice anunţă susţinerea publică (în regim online) a tezei de doctorat cu titlul: „Sinteza și caracterizarea polimerilor coordinativi ai...

Participarea Universității de Stat din Moldova la Expoziția EUROINVENT’ 21

Expoziția Europeană a Creativității și Inovării EUROINVENT’21 a avut loc în perioada 20 – 22 mai la Iași, România. Ținând cont de restricțiile impuse pentru prevenirea...

Universitatea de Stat din Moldova 2025 © All Rights Reserved