Studenții Filierei Francofone de Drept și conducerea facultății au avut o întrevedere cu delegația reprezentanților Consiliului Superior al Notariatului din Franța.
La întrevedere au participat Laurence Leguil, Vice-Președintele Consiliului Superior al Notarilor din Franța, Valeriu Eșanu, notar în Republica Franceză, membru al Consiliului Național al Notarilor din Franța, Delegat al Consiliului Superior pentru Europa Occidentală și Asia Centrală, François-Xavier Bary, Director general adjunct al Asociației pentru Dezvoltarea Serviciului Notarial (ADSN) din Franța, responsabilul misiunilor de colaborare, reprezentanți ai Ambasadei Republicii Franceze la Chișinău, Decanul Facultății de Drept, Sergiu Brînza, doctor habilitat, prof univ., notarii din Republica Moldova Daniela Țurcan, doctor în drept, conferențiar universitar și Ludmila Beliban-Rățoi, doctor în drept, lector universitar, fondatorul filierei francofone în cadrul facultății de drept, Aurel Băieșu, doctor habilitat în drept, profesor universitar, alături de studenții francofoni de la Facultatea de Drept.
Întâlnirea a constituit o oportunitate unică pentru studenții francofoni de a obține informații extrem de valoroase de la experții francezi privind accederea în profesia de notar, structura sistemului notarial, precum și locul și rolul notarului în cadrul profesiilor juridice. Cei prezenți au avut parte de o excepțională lecție de deontologie notarială, unde calitatea de notar, drepturile și obligațiile acestuia, locul notariatului în societatea contemporană au constituit miezul discuțiilor.
Un punct important al discuției a constituit digitalizarea activității notariale. Buna practică a notariatului francez în acest domeniu poate servi drept exemplu demn de urmat și pe teritoriul Republicii Moldova. În acest context distinșii oaspeți francezi s-au arătat încrezători într-o colaborare productive, între sistemul notarial al Republicii Moldova și cel francez, dar și cu Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova.
Decanul Facultății de Drept, Sergiu Brînza le-a mulțumit invitaților pentru implicare, prezență și i-a invitat la festivitățile organizate cu ocazia celebrării a 65 ani de la fondarea Facultății de Drept.
#USM#FacultateadeDrept#FilieraFrancofonăDrept#Francofonie#Formare


Română
Русский









