Cea de-a VIII-a ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori (EJOI), organizată pentru prima dată în țara noastră, a adunat peste 90 de elevi programatori din 26 de țări, având drept scop sprijinirea și promovarea tinerilor care obțin rezultate excelente în domeniul informaticii.

Competiția are loc în perioada 16-22 august, unde participă elevi cu vârsta de până la 15,5 ani, concurând în rezolvarea unor probleme complexe de informatică, demonstrând astfel pasiunea și creativitatea lor în acest domeniu.

În cadrul evenimentului de deschidere, participanții au fost felicitați de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu și de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Universitatea de Stat din Moldova, în calitate de partener al proiectului, oferă spațiul necesar pentru primele două zile ale competiției, timp în care participanții vor fi evaluați pe baza capacității lor de a crea algoritmi eficienți și corecți.

Imagini video aici: https://fb.watch/u2FK1mxmbx/

Published Monday August 19th, 2024

Announcements and Press Releases

Mesajul rectorului Universității de Stat din Moldova cu ocazia aniversării Zilei Unirii Basarabiei cu România

Onorată comunitate universitară, dragi colegi, prieteni și studenți!      Ziua de astăzi vine cu o încărcătură aparte pentru noi toți: prin votul Unirii de la 27 martie...

USM a organizat cursuri de instruire interinstituțională „Managementul Proiectelor UE” la Comrat, Chișinău și Bălți

Moldova State University, the Coordinator of the project “Horizons of Moldova’s integration into the European Union: realities and prospects”, Reference number: 619953-EPP-1-2020-1-MD-EPPJMO – PROJECT, in the...

PRESS RELEASE EUFORY

Moldova State University, the Coordinator of the project “Horizons of Moldova’s integration into the European Union: realities and prospects”, Reference number: 619953-EPP-1-2020-1-MD-EPPJMO – PROJECT, in the...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved