Cea de-a VIII-a ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori (EJOI), organizată pentru prima dată în țara noastră, a adunat peste 90 de elevi programatori din 26 de țări, având drept scop sprijinirea și promovarea tinerilor care obțin rezultate excelente în domeniul informaticii.

Competiția are loc în perioada 16-22 august, unde participă elevi cu vârsta de până la 15,5 ani, concurând în rezolvarea unor probleme complexe de informatică, demonstrând astfel pasiunea și creativitatea lor în acest domeniu.

În cadrul evenimentului de deschidere, participanții au fost felicitați de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu și de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Universitatea de Stat din Moldova, în calitate de partener al proiectului, oferă spațiul necesar pentru primele două zile ale competiției, timp în care participanții vor fi evaluați pe baza capacității lor de a crea algoritmi eficienți și corecți.

Imagini video aici: https://fb.watch/u2FK1mxmbx/

Published Monday August 19th, 2024

Announcements and Press Releases

Conferința științifică studențească „Chimia ecologică și a mediului”, ediția a XVIII-a, consacrată Zilei Internaționale a Studenților

Departamentul Chimie Industrială și Ecologică și Laboratorul de cercetări științifice „Chimie ecologică și tehnologii chimice moderne” din cadrul Facultății de Chimie si Tehnologie Chimică au organizat...

Anunț privind demararea procesului de alegere a noului Senat al USM

Conform deciziei Senatului Universității de Stat din Moldova, din 18.11.2020, Comisia Electorală Universitără anunță declanșarea procesului de alegere a noului Senat al Universității de Stat din...

Palatul Sporturilor al USM, de 22 de ani carte de vizită și atelier de formare a elitei țării

Interviu cu dna Otilia Dandara, prorector pentru activitatea didactică cu exercitarea atribuțiilor de rector, profesor universitar, doctor habilitat. Această săptămână a debutat la Universitatea de Stat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved