Cu ocazia celei de-a 30-a aniversări de la adoptarea Constituției Republicii Moldova, Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, a organizat cu succes conferința științifică internațională –  „30 DE ANI DE LA ADOPTAREA CONSTITUȚIEI REPUBLICII MOLDOVA. SURVIVANȚA TRADIȚIEI CONSTITUȚIONALE ÎN TIPARELE CONSTITUȚIONALISMULUI EUROPEAN”, cu scopul de a demonstra importanța experienței constituționale acumulate de Republica Moldova pe parcursul celor trei decenii de la adoptarea Constituției.

La deschiderea oficială a evenimentului au participat, decanul Facultății de Drept a USM, dr. hab., prof. univ. Serghei Brînza, șeful Departamentului Drept public, dr. hab., conf. univ. Rodica Ciobanu și invitatul special – dr. prof. univ., Cristian Ionescu, Facultatea de Științe Juridice și Administrative a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București.

Conferința a avut la bază trei paneluri de dezbateri, după cum urmează:

  • Panelul I – Constituția din 1994 – o etapă definitorie a constituționalismului din Republica Moldova, moderatori: dr. hab., prof. Elena Aramă și dr. hab., conf. Rodica Ciobanu;
  • Panelul II – Modernizarea sistemului constituțional din Republica Moldova – parte integrantă a constituționalismului european, moderatori: dr., conf. Svetlana Slusarenco și dr., conf. Silvia Goriuc;
  • Panelul III – Tendințe multidimensionale ale constituționalismului în Republica Moldova, moderatori: drd. Doina Cuciurca și dr. Natalia Creciun.

Adresată mediului academic, autorităților statului, societății civile și a publicului larg interesat, conferința a prezentat un moment de reflecție asupra constituționalismului, tradițiilor constituționale, evoluțiilor de context și a perspectivelor de viitor.

Conferința a fost organizată de Departamentul Drept public, Facultatea de Drept a USM împreună cu Laboratorul de Cercetări Științifice Drept Public Comparat și E-Guvernare, Institutul de Creație Legislativă și Drept Comparat, în parteneriat cu Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale.

Published Thursday August 22nd, 2024

Announcements and Press Releases

SUSȚINEREA PUBLICĂ A TEZEI DE DOCTOR ÎN PSIHOLOGIE

Se anunță susținerea susținerea publică a tezei de doctor în psihologie generală Candidat: ȘAITAN Viorica Conducător științific: Natalia Cojocaru, doctor în psihologie, conferenția universitar Tema tezei:...

ȘCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE BIOLOGICE DIN CADRUL CONSORȚIULUI NAȚIONAL ADMINISTRAT DE UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

ANUNŢ Şcoala doctorală științe biologice anunţă susţinerea publică a tezei de doctorat cu titlul:  “ Particularităţile restabilirii ecosistemului petrofit (pe exemplul carierei ,,Lafarge Ciment’’(Moldova) S.A)”  elaborată...

De Ziua Mondială a Educației și Ziua Profesorului

STIMAȚI PROFESORI! DRAGI COLEGI! Universitatea de Stat din Moldova are onoarea să vă adreseze felicitări cordiale și cele mai sincere și frumoase urări de sănătate, bine...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved