Salonul Internațional de Carte – Bookfest Chișinău 2024, adună toți iubitorii de carte la Universitatea de Stat din Moldova, iar astăzi, 29 august, în ce-a de-a doua zi a evenimentului, în vizită a venit și Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, unde împreună cu alți pasionați de lectură, a explorat standurile editurilor subliniind importanța lecturii și educației în dezvoltarea societății.

Acest eveniment de prestigiu, găzduit de USM pentru al treilea an consecutiv, continuă să fie un punct de atracție pentru toți cei pasionați de carte, oferind o gamă variată de titluri, lansări de carte și sesiuni de autografe cu autori renumiți.

Evenimentul are loc în perioada 28 august – 01 septembrie și este deschis publicului larg.

Published Thursday August 29th, 2024

Announcements and Press Releases

Invitație! Etapa a III-a a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești, ediția a XXX-a, cu genericul „Angajamentul tinerilor în promovarea dezvoltării durabile”, dedicată aniversării a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova

Stimată Comunitate academică, Stimați profesori, dragi studenți, Departamentul Cercetare și Inovare și Asociația Studenților a Universității de Stat din Moldova vă invită să participați la etapa...

Universitatea de Stat din Moldova a inaugurat Centrul pentru Studenți Internaționali

Universitatea de Stat din Moldova (USM) anunță inaugurarea Centrului pentru Studenți Internaționali – un spațiu modern amplasat în campusul universitar din strada Ialoveni nr. 100. Centrul...

Workshop dedicat reformei administrativ-teritoriale din Republica Moldova: între necesitate, eficiență și oportunitate

Școala de Administrație Publică din cadrul USM, a organizat workshop-ul cu tema „Reforma administrativ-teritorială din Republica Moldova, proces social de mare actualitate – între necesitate, eficiență...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved