Cea de-a VII-a ediție a Conferinței științifice naționale cu participare internațională „Șțiințele Naturii în dialogul generațiilor” a reunit la Universitatea de Stat din Moldova cercetători, cadre didactice, doctoranzi și studenți din 13 țări.

La conferință au participat cca. 500 de cercetători, cadre didactice și doctoranzi, din 22 de universități și 64 de institute și centre de cercetare, reprezentând 13 țări (Republica Moldova, Ucraina, România, Serbia, Federația Rusă, Republica Cehă, Austria, Germania, Turcia, Olanda, Ungaria și Franța).

În deschidere, rectorul USM, Igor Șarov și președinta Comitetului organizatoric, acad. Maria Duca au salutat interesul participanților, subliniind importanța acestui eveniment în crearea unui mediu propice pentru dialogul între generații, facilitând schimbul de cunoștințe între oameni de știință consacrați și tinerii cercetători, precum și dezvoltarea de noi parteneriate internaționale.

La Conferință au fost prezentate 233 de rezumate în cinci secțiuni tematice:

• Biotehnologii și Științele Mediului;

• Biologie Umană și Animală;

• Biologia Plantelor;

• Chimie și Fizică;

• Matematică și Informatică.

În cadrul sesiunii plenare prof. univ. dr. habil. Gaceu Ovidiu Răzvan, directorul Școlii Doctorale de Geografie de la Universitatea din Oradea, a susținut un raport științific cu rivire la Mass-media și schimbările climatice.

În cea de-a doua parte a Conferinței, tinerii cercetători, în special doctoranzi, au prezentat rapoarte în cadrul sesiunilor tematice structurate în 5 secțiuni și 8 subsecțiuni:

– Microbiologie și biotehnologie (Institutul de Microbiologie și Biotehnologie, UTM)

– Protecția mediului și managementul resurselor naturale (Facultatea de Biologie și Geoștiințe)

– Biologia umană (Institutul de Fiziologie și Sanocreatologie)

– Biologia animală (Institutul de Zoologie)

– Biologia plantelor (Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecția Plantelor)

– Chimie și Chimie Tehnologică (Facultatea de Chimie)

– Științe fizice și inginerești (Facultatea de Fizică)

– Matematică și Știința informaticii (Facultatea de Matematică și informatică)

Conferința a continuat cu prezentarea posterelor (peste 40) și rapoartele cercetătorilor consacrați din România și din Republica Moldova.

Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Centrul de Genetică Funcțională, Facultatea de Biologie și Geoștiințe, Școala Doctorală în Științe ale Naturii și Asociația Științifică a Geneticienilor și Amelioratorilor din Republica Moldova.

Published Tuesday September 17th, 2024

Announcements and Press Releases

MEDIACOR, primul centru de tehnologii media, va fi inaugurat la Chișinău în 2021

Astăzi, 5 august 2020, la Chișinău, în incinta Universității de Stat din Moldova, a început realizarea unui proiect de implementare a tehnologiilor media în domeniul creativ...

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova: unde-s mulți și buni, puterea crește

Sesiunea de admitere 2020 la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova este diferită în acest an și ca formă...

Determinarea motivațională pentru a alege Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM

Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova te invită să-ți urmezi visul și să-ți valorifici potențialul! În prezent, chimia este una...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved