10 studenți ai Facultății de Drept, Filiera Francofonă vor avea posibilitatea să facă stagiul de practică în cadrul Baroului Național de Avocatură din Paris, pe o durată de 1-3 luni. Stagiile vor fi finanțate de instituția franceză, facilitând astfel accesul studenților la experiențe profesionale internaționale de valoare.

Despre aceasta s-a convenit la întrevederea administrației Facultății de Drept cu avocatul francez Yves Jego, care a întreprins o vizită la facultatea noastră.

La discuții au participat: decanul Facultății de Drept, Serghei Brînza, coordonatoarea Filierei Francofone de Drept, Vitalina Bahneanu, cadrele didactice francofone, Vladimir Grosu, Aurel Băieșu, Ilona Josan, Olesea Plotnic, responsabila pentru cooperarea universitară și lingvistică la Ambasada Franței în Moldova și șef al Campus France Moldova, Auxanne Bellemere,  coordinatorul Proiectului Clase bilingve, Alianța Franceză, Ghenadie Rîbacov, reprezentanții Uniunii Avocaților din Moldova, Buliga Dumitru și Duluța Petru, precum și jurnalistul francez  Pierre Dumazeau.

Studenții prezenți la eveniment au avut ocazia să împărtășească din experiențele lor dobândite în cadrul unor stagii de scurtă durată desfășurate în instituții diplomatice și juridice din Franța și alte țări francofone, subliniind impactul acestora asupra dezvoltării lor profesionale.

În cadrul discuțiilor, Yves Jego a vorbit despre valorile fundamentale ale Uniunii Europene, despre nobila profesie de avocat, încurajând studenții să își îndrepte atenția către aceasta, în special în contextul unei cariere internaționale, subliniind: „E nevoie de un pic de efort timp de patru ani, dar asta vă garantează succesul pentru următorii cincizeci.”  Participanții au adresat întrebări diverse precum rezonabilitatea termenului de 30 de ani pentru aderare la UE și dacă Republica Moldova îndeplinește condițiile necesare. În cadrul dezbaterilor, profesorii au pus în discuție aspecte comparative între sistemul judiciar francez și cel din Republica Moldova, oferind o analiză pertinentă asupra provocărilor comune.

Evenimentul a reprezentat un nou pas în consolidarea colaborării internaționale și în sprijinirea tinerelor generații de juriști, în pregătirea lor pentru provocările unei cariere europene și globale.

Published Tuesday September 24th, 2024

Announcements and Press Releases

Studenții USM sunt invitați să participe la programul de microcalificare UPSkill Moldova

Universitatea de Stat din Moldova îi încurajează pe studenți să participe la programul de microcalificare UPSkill Moldova, o inițiativă dedicată dezvoltării competențelor profesionale și facilitării tranziției...

„Botezul Chimiștilor” la USM: o nouă promoție de studenți și-a depus jurământul

Studenții anului I ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova au depus „Jurământul Chimiștilor” și au fost „botezați” – acțiune...

ANUNȚ COST Info Day 2026: oportunități europene pentru cercetare și inovare

Departamentul de Cooperare Internațională al Universității de Stat din Moldova invită comunitatea academică să participe la sesiunea online de informare „COST Info Day 2026”, dedicată oportunităților...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved