La București, în marja Consiliului Academic al Colegiului Juridic franco-român de Studii Europene, rectorii Universității de Stat din Moldova și Universității Paris 1 Panthéon-Sorbonne au semnat, la 30 septembrie, un Acord inter-instituțional de rezonanță.  Astfel, Universitatea De Stat din Moldova devine membră a Consortium d’appui au Collège juridique franco-roumain d’études européennes.

Consorțiul va facilita schimburi academice, colaborări în cercetare și instruirea studenților la cele mai înalte standarde europene, deschizând noi orizonturi pentru educația juridică în spațiul european.

Prezent la eveniment, Excelența Sa, Ambasadorul Franței în România, Nicolas WARNERY, a salutat participanții – reprezentanți din cele 16 universități din Franța și Luxemburg, menționând amploarea și perspectivele acestui proiect francofon.

Rectorul USM, prof. univ., Dr., Igor ȘAROV, și-a exprimat gratitudinea Bordului Consorțiului pentru accesul USM în această prestigioasă familie academică, în mod special Elenei PACEA, secretar general al Colegiului juridic franco-român de Studii Europene și a asigurat că Universitatea de Stat se va încadra plenar în acest proiect francofon.

Vitalina BAHNEANU, coordonatoarea Filierei Francofone, Facultatea de Drept, a menționat că aceasta este o mare realizare a Filierei, fiind un proiect de suflet la care s-a muncit mult și crede în longevitatea și relevanța programelor gestionate în cadrul Consorțiului.

Printre universitățile membre ale consorțiului se numără: Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Aix-Marseille Université, Université de Bordeaux, Université de Lille, Université Jean Moulin Lyon 3, Université de Montpellier Université d’Orléans, Université Paris II Panthéon-Assas UPEC (Université Paris-Est Créteil), Université Paris Nanterre, Université Paris-Saclay, Université de Poitiers, Université de Reims Champagne-Ardenne, Université de Rennes, Université de Strasbourg Université de Toulon, Universitatea din Luxemburg.

Published Tuesday October 1st, 2024

Announcements and Press Releases

Cercetarea academică a USM în sprijinul comunităților locale: Workshop dedicat patrimoniului cultural, desfășurat la Fălești

Universitatea de Stat din Moldova continuă să aducă cercetarea academică în mijlocul comunităților locale. Pe 24 octombrie, USM a organizat workshop-ul „Economie și cultură. Legendele ne...

Instruire în domeniul tehnologiilor digitale avansate și al inteligenței artificiale pentru funcționarii publici, organizată la USM cu sprijinul Ambasadei SUA

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, desfășoară în perioada 26-30...

Sesiune de dialog între studenții noștri și reprezentanții ONU în Moldova despre pacea durabilă și diplomație

Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRISPA) a Universității de Stat din Moldova, este una dintre facultățile noastre care oferă un proces educațional modern...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​