Universitatea de Stat din Moldova a încheiat parteneriate strategice cu cinci muzee din orașul Chișinău: Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Muzeul Național de Artă al Moldovei, Muzeul de Istorie al Orașului Chișinău, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Muzeul Național al Literaturii Române, în contextul implementării proiectului „Patrimoniul Cultural 3D al Municipiului Chișinău (3DTur)”. Acest proiect, preconizat pentru anii 2024-2025, își propune să creeze un parc digital 3D al celor mai importante edificii muzeale din Chișinău. Prin scanare fotogrammetrică și expoziții 3D, vizitatorii vor putea interacționa într-un mod modern cu patrimoniul arhitectural al orașului.

Parteneriatul dintre Universitatea de Stat din Moldova și Muzeul Național de Istorie a Moldovei vizează dezvoltarea de noi modalități digitale de conservare și promovare a patrimoniului. Proiectul va cuprinde realizarea de modele 3D și organizarea de expoziții la universitate și muzeele partenere. De asemenea, se va crea o bază de date online, care va contribui la creșterea vizibilității instituțiilor implicate prin diversificarea ofertei digitale. Proiectul va oferi, totodată, noi oportunități de formare pentru elevi și studenți și va sprijini promovarea Moldovei ca destinație turistică. Responsabilitatea pentru buna desfășurare a proiectului revine specialiștilor din cadrul LCȘ „Fizica Mediului și Modelarea Sistemelor Complexe” și Centrul de Management al Patrimoniului Cultural ale USM, în colaborare cu compania PRIDE SYSTEM S.R.L., director de proiect dr. conf. Veaceslav Sprincean.

Published Wednesday October 9th, 2024

Announcements and Press Releases

27 aprilie – Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova

În fiecare an, pe 27 aprilie, onorăm Drapelul de Stat al Republicii Moldova – simbol al identității, independenței, suveranității și unității naționale. Tricolorul ne definește ca...

Membrii USM au participat la târgurile educaționale desfășurate în Soroca și Hîncești

Sute de elevi au descoperit oportunitățile oferite de Universitatea de Stat din Moldova. Reprezentanții mai multor facultăți au participat sâmbătă, 25 aprilie, la două târguri organizate...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București consolidează dialogul academic în cadrul celei de-a VII-a ediții a Conferințelor București-Chișinău

Cea de-a VII-a ediție a Conferințelor București-Chișinău, organizată de Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București, aduce anul acesta în prim-plan o temă de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved