Institutele de cercetare științifică din cadrul Universității de Stat din Moldova, Universității Tehnice din Moldova, Academiei de Studii Economice, Ministerului Culturii și Ministerului Educației și Cercetării fac apel către toți cetățenii ca să participe la alegerile prezidențiale din 3 noiembrie 2024 și să susțină parcursul european al Republicii Moldova.

Realizarea vocației europene a poporului Republicii Moldova și aderarea la Uniunea Europeană alcătuiesc două componente ale intereselor sale naționale, cărora, actualmente, le revine rolul hotărâtor în procesele de modernizare și democratizare. Republica Moldova nu poate să-și permită luxul să rateze această fereastră de oportunități, această deschidere fără precedent din partea instituțiilor europene, iar parcursul european solicită nu acțiuni declarative, ci asumate și fezabile.

Cercetătorii științifici și cadrele universitar-didactice din Republica Moldova beneficiază de mai multe programe și acțiuni europene, în special Programul Orizont și Acțiunile de mobilitate COST, fapt care le-a permis să devină parte cu drepturi depline a spațiului european de cercetare și inovare. Organizarea și desfășurarea manifestărilor științifice și științifico-practice, publicarea lucrărilor științifice în ediții prestigioase, inclusiv cu suport european, reprezintă alte posibilități de care se pot bucura cercetătorii din Republica Moldova.

Prin participarea la scrutinul prezidențial din 3 noiembrie 2024 și susținerea parcursului european, cercetătorii științifici vor contribui la apropierea începerii negocierilor pe marginea capitolelor acquis-ului comunitar, inclusiv capitolul cu numărul 25, consacrat educației și cercetării.

Consiliul Directorilor Institutelor de Cercetare

Published Tuesday October 29th, 2024

Announcements and Press Releases

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă”  Candidat: Sîrbu Angela...

Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM

COMISIA ELECTORALĂ UNIVERSITĂRĂ Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM În urma examinării dosarelor depuse de către...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved