Universitatea de Stat din Moldova (USM) anunță cu mândrie că doi dintre studenții săi au fost desemnați câștigători ai celor 15 burse oferite de Președintele Republicii Moldova pentru anul academic 2024-2025.

În cadrul unei ședințe recente de Guvern, Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării, a menționat că, în total, au fost depuse 25 de dosare din partea studenților din instituțiile de învățământ superior și 47 de dosare din partea elevilor din instituțiile de învățământ profesional tehnic postsecundar. Toți candidații nominalizați au demonstrat performanțe remarcabile, având note înalte (9-10) și o activitate deosebită în domeniul cercetării științifice, participând la conferințe, concursuri, olimpiade naționale și internaționale.
Printre studenții din cadrul Universității de Stat din Moldova, care au primit această distincție se numără:

• Tașcu Marius , student la ciclul I, specialitatea 1000.1 Antrenament sportiv.
• Demenciuc Corina , studentă la ciclul I, specialitatea 0114.8/0114.10 Limba și literatura română și limba franceză.

Aceste burse demonstrează o bază de recunoaștere a excelenței academice și a contribuției semnificative la dezvoltarea științifică și culturală a tinerelor talente din Republica Moldova. Universitatea de Stat din Moldova exprimă aprecierea față de realizările celor doi studenți și îi felicită pentru performanțele obținute.

Universitatea de Stat din Moldova este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Republica Moldova, cu o tradiție de excelență în educație și cercetare. USM formează tineri în diverse domenii de studiu și contribuie activ la dezvoltare, culturală și economică a țării.
Pentru mai multe informații, consultați linkul: https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/nu-863-mec-2024_0.pdf

Published Thursday November 7th, 2024

Announcements and Press Releases

Cernobâl: Memorii și omagii peste ani la Universitatea de Stat din Moldova

Cel mai mare dezastru din secolul XX, cauzat de om, s-a produs la 26 aprilie 1986 la Centrala Atomoelectrică de la Cernobâl, situată pe teritoriul Ucrainei...

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved