La 14 noiembrie 2024, după o boală îndelungată și necruțătoare, a plecat la cele veșnice dl Teodor Luchian, dr., conf. univ., ex-șeful Secției Studii la USM în perioada 1995-2012.

Om de valoare, Teodor Luchian s-a născut la 24 noiembrie 1946 în satul Cureșnița, raionul Soroca. În anul 1968 a absolvit Facultatea de Fizică și Matematică a USM, secția Fizică.

Activitatea didactico-ştiinţifică, de mai bine de 4 decenii, în cadrul Universităţii de Stat din Moldova a fost una imensă și intensă, avansând pe scara ierarhică universitară de la student-laborant-doctorand-lector-doctor până la conferenţiar universitar. În toate ipostazele didactico-științifice și administrative, dar şi de cercetător erudit inclusiv: colaborator științific inferior în Laboratorul Fizica Semiconductorilor (1969-1972); doctorand la catedra Fizica Semiconductorilor (1972-1975); lector la catedra Fizica generală (prin cumul – 1982- 1986; titular –din anul 1986); doctor în științe fizico-matematice (1980), conferențiar universitar (1991); șeful Secției Studii, reorganizată ulterior Secția Studii: organizare și evidență (1995 – 2012) – a demonstrat calităţi excepţionale, fiind un model de entuziasm, păstrând dragul de viaţă şi setea de cunoaştere, cultivând aceste valori studenților și împărtășindu-le cu toți colegii de breaslă

Model de supremaţie, omenie, cumsecădenie, dl Tudor Luchian a fost și va rămâne în inimile noastre OM cu majusculă care și-a consacrat întreaga viață instruirii și educației de excelență.

Comunitatea Universității de Stat din Moldova exprimă sincere condoleanţe rudelor, prietenilor, tuturor celor care l-au cunoscut şi apreciat

Lumină lină și pace veșnică, Teodor Luchian.

Published Friday November 15th, 2024

Announcements and Press Releases

Delegație din Málaga TechPark și Consulatul Onorific al Republicii Moldova din Málaga, în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Managerii Universității de Stat din Moldova au avut o întrevedere ieri, 27 iulie, cu E.S. Eugen Revenco, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul...

Admiterea la USM: organizare și implicare pentru un proces eficient

O nouă zi de admitere înseamnă o nouă șansă pentru candidați de a-și alege viitorul profesional. În această dimineață, membrii Comisiei de admitere a Universitatea de...

A fost dat startul Admiterii 2026 la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a dat astăzi, 27 iulie, startul procesului de admitere pentru anul de studii 2026-2027. Cu acest prilej, a avut loc ședința...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved