În perioada 12-17 aprilie 2021, au continuat cercetările interdisciplinare la siturile arheologice de pe teritoriul Republicii Moldova. Activitățile s-au desfășurat în baza Acordului de Cooperare dintre Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Cercetarea a fost realizată de către Laboratorul de Cercetări Științifice „Tracologie” în cadrul proiectului 20.80009.1606.14 – Patrimoniul arheologic din epoca fierului în regiunea Nistrului Mijlociu şi bazinul râului Cogâlnic: cercetare interdisciplinară şi valorificare ştiinţifică, în colaborare cu Centrul Arheoinvest de la Institutul de Cercetări Interdisciplinare al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

În această perioadă, au fost efectuate prospecțiuni terestre (geofizice și periegheze), precum și aeriene la mai multe situri arheologice din epoca fierului de pe teritoriul raioanelor Rezina, Cimișlia, Ialoveni și Hâncești: Saharna „Rude“, Saharna „Țiglău“, Țahnăuți, Cogâlniceni, Ecaterinovca-Ialpugeni-Valea Jeparului etc.

Ca urmare a acestor investigații interdisciplinare au fost achiziționate date care vor fi utilizate la întocmirea hărților magnetometrice ale siturilor și modelelor tridimensionale ale terenului. Iar în baza artefactelor descoperite la suprafața solului va fi efectuată o încadrare cronologică prealabilă a acestora.

Rezultatele căpătate urmează a fi publicate, în viitorul apropiat, în reviste internaționale cu factor de impact.

Totodată, colegii de la Iași – dr. Andrei Asăndulesei și dr. Felix-Adrian Tencariu –, care au o mai bună experiență în domeniul cercetărilor interdisciplinare, au realizat o serie de acțiuni pentru transferul de cunoștințe în domeniul prospecțiunilor aeriene și geofizice, grupul-țintă fiind masteranzii și doctoranzii de la Facultatea de Istorie și Filosofie, implicați în procesul de cercetare arheologică.

Director Proiect

dr., conf. univ. Aurel Zanoci

Măsurători geofizice la situl Țahnăuți

Procesul de colectare a datelor pentru fotogrametrie


Stabilirea traseului de zbor cu drona la situl Saharna „Rude”


Fixarea stației de referință în timpul prospectărilor magnetometrice


Echipa de cercetare interdisciplinară la situl Saharna „Țiglău”


Prospecțiuni magnetometrice la situl Cogâlniceni

Published Monday April 19th, 2021

Announcements and Press Releases

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit atelierul privind Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Armenia și Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit, ieri, 09 iunie, Atelierul privind Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Armenia și Moldova, inclusiv recomandări privind nomenclatorul...

Universitatea de Stat din Moldova a participat la cea de-a IV-a ediție a Săptămânii Internaționale de Formare a Personalului desfășurată la Universitatea Dumlupınar din Kütahya, Turcia

Experiența Universității de Stat din Moldova în domeniul cooperării internaționale, transformării digitale și dezvoltării proiectelor europene a fost prezentată în cadrul celei de-a IV-a ediții a...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Tsukuba din Japonia, extind cooperarea academică printr-un nou acord de colaborare

USM continuă să dezvolte relațiile de cooperare cu Universitatea Tsukuba din Japonia. Instituția noastră a încheiat un nou Memorandum de cooperare pentru schimburi academice și colaborare...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved