Vești bune pentru angajații și studenții USM, care au copii mici. Universitatea de Stat din Moldova a lansat astăzi serviciul de îngrijire la locul de muncă a copiilor cu vârsta de 0-3 ani. Instituția noastră este prima din țară, care implementează acest proiect.

Centrul prietenos familie USM a fost inaugurat în prezența studenților și angaților USM, care vor beneficia de serviciul de îngrijire a copiilor și a partenerilor proiectului: Fondul ONU pentru Populație UNFPA Moldova, Fundația Moldcell, Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova, cu sprijinul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA).

Rectorul USM, Igor Șarov și prim-prorectorul Otilia Dandara au mulțumit partenerilor și au menționat că proiectul vine să susțină consolidarea spiritului de acasă pentru marea familie universitară. „Ne vom bucura să auzim râsetele copiilor și de ce nu și plânsetul lor în campusul universitar. Familiile tinere merită susținute sub orice formă și suntem mândri că prin acest Centru facem un pas înainte pentru îndeplinirea acestui angajament”, a subliniat Igor Șarov.

Prezenți la eveniment, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, secretarul de stat în domeniile învățământului general, învățării pe tot parcursul vieții și relațiilor interetnice al Ministerului Educației și Cercetării, Valentina Olaru reprezentanta Adjunctă, Fondul Națiunilor Unite pentru Populație în Republica Moldova, Natalia Plugaru, directorul executiv al Fundației Moldcell, Irina Strajescu au felicitat Universitatea de Stat din Moldova pentru reușita implementării acestui proiect și au exprimat încrederea că angajații și studenții USM se vor bucura de serviciile prestate de Centru, lăsându-și copii în siguranță pentru ca ei să poată munci sau să își continuie studiile.


Spațiul este amenajat în blocul 1 al universității și are încăperi pentru alăptare, pentru rude care însoțesc copii și camere unde micuții vor putea să doarmă sau să se joace. Angajații Centrului sunt înalt calificați și vor îngriji copiii în cele mai bune condiții.

Published Thursday March 20th, 2025

Announcements and Press Releases

Delegația Uniunii Naționale a Patronatului Român – vizită la USM. Întrevedere cu rectorul Igor Șarov pentru consolidarea dialogului dintre mediul academic și cel de afaceri

O delegație a Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR) a întreprins o vizită la Universitatea de Stat din Moldova (USM), prilejuită de inițiativa deschiderii filialei UNPR...

Vizită academică internațională la Universitatea de Stat din Moldova, dedicată comunicării strategice și rezilienței informaționale

Universitatea de Stat din Moldova participă, pe parcursul a trei zile, la un program academic intensiv ce include prelegeri, seminare și ateliere de lucru, susținute de...

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTOR ÎN DREPT

Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctor în Drept cu tema: PARTICULARITĂȚILE EXCLUDERII PROBELOR...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved