Universitatea de Stat din Moldova și Moldova-Institut Leipzig au semnat astăzi, 11 mai 2021, un Acord de colaborare privind consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării prin formarea profesională continuă a cadrelor didactice, organizarea școlilor de vară/toamnă pentru studenții din Republica Moldova și Germania, elaborarea manualelor, ghidurilor și materialelor didactice etc.

La evenimentul de semnare a Acordului de colaborare au participat: rectorul Universității de Stat din Moldova, dr. conf. univ. Igor Șarov; prorectorul pentru activitatea studențească, dr. hab. prof. univ. Violeta Cojocaru și vicepreședintele Moldova-Institut Leipzig, Vasile Dumbrava.

Rectorul USM, dr. conf. univ. Igor Șarov și-a exprimat convingerea că Acordul reprezintă o oportunitate cu impact semnificativ și de durată, întrucât instituția pe care o reprezintă, USM, susține performanța în educație.

În context, au fost stabilite direcțiile prioritare de colaborare pentru anul 2021. Astfel, în acest an urmează a fi organizate șapte activități comune cu participarea studenților și cadrelor didactice din Republica Moldova și Germania privind multiperspectivitatea la lecția de istorie, promovarea dialogului şi consolidarea minorităților, cultura memoriei și integrarea europeană.

Moldova-Institut Leipzig a fost fondat în anul 2005 în cadrul Universității din Leipzig, Germania, scopul său de bază fiind promovarea dialogului moldo-german şi crearea de punți de legătură instituționale între Republica Moldova și Germania, accentul fiind pus pe cooperarea educațională, culturală şi științifică.

Menționăm că Acordul de colaborare a fost semnat la inițiativa profesorului Klaus Bochmann, președintele Moldova-Institut Leipzig, deținătorul titlului onorific de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova, care de-a lungul anilor a contribuit la intensificarea relațiilor de colaborare moldo-germane în domeniile educație, cultură și cercetare.

Published Wednesday May 12th, 2021

Announcements and Press Releases

Universitatea de Stat din Moldova își diversifică oferta educațională prin programe noi acreditate

În cadrul ședinței Senatului Universității de Stat din Moldova au fost înmânate certificatele de acreditare pentru mai multe programe de studii, care confirmă respectarea standardelor de...

Școala de Administrație Publică a lansat un studiu științific privind reforma administrației publice locale

Un nou model de reformă a administrației publice locale, axat pe funcționalitate și eficiență, a fost prezentat pe data de 30 iunie la Universitatea de Stat...

Evaluare externă ANACEC pentru șase programe de master ale USM

La Universitatea de Stat din Moldova a început un nou proces de evaluare externă a calității, desfășurat în perioada 29 iunie – 2 iulie 2026, de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved