Distinse Domnule Profesor, Petru GAUGAȘ,

În numele întregii comunități academice a Universității de Stat din Moldova și al stafului managerial al USM, Vă adresăm cele mai alese urări de sănătate, prețuire și recunoștință cu prilejul frumoasei aniversări de 80 de ani de la naștere – o vârstă nobilă, care încununează o viață pusă în slujba educației, științei, sportului și culturii naționale.

Personalitate marcantă a învățământului superior și promotor consecvent al valorilor academice autentice, Dumneavoastră V-ați afirmat ca profesor universitar de vocație, cercetător remarcabil în domeniul fizicii, manager vizionar și demnitar al statului, aducând contribuții esențiale la dezvoltarea sistemului educațional din Republica Moldova.

Cariera Dumneavoastră universitară, strâns legată de destinul Universității de Stat din Moldova, a fost marcată de profesionalism, integritate și dăruire, în calitate de cadru didactic, prodecan, decan, prim-prorector, dar și de sfetnic al generațiilor de tineri fizicieni și ingineri.

În perioada exercitării mandatului de ministru al educației și științei (1994–1997), ați pledat pentru consolidarea autonomiei universitare, racordarea învățământului la standardele europene și promovarea cercetării științifice ca motor al progresului societal.

Cu profundă recunoștință și admirație ne amintim de activitatea Dumneavoastră în calitate de prim-prorector al USM, unde ați rămas un veritabil protector al valorilor academice prin spiritul vizionar, profesionalismul exemplar și fidelitatea față de familia universitară.

Prin viziunea strategică și angajamentul constant, Dumneavoastră ați stat la temelia afirmării și consolidării instituției noastre în peisajul academic național și internațional. Activitatea prodigioasă în calitate de promotor al cercetării științifice, inițiator al primelor proiecte majore de dezvoltare instituțională, catalizator al deschiderilor internaționale și mentor al generațiilor tinere de cercetători a avut un rol definitoriu în construirea încrederii partenerilor naționali și externi în misiunea și potențialul USM.

Prin echilibrul managerial și perseverența academică de care ați dat dovadă de-a lungul anilor, ați contribuit semnificativ la consolidarea prestigiului Universității de Stat din Moldova ca pol de excelență în educație, cercetare și inovare.

În această zi de sărbătoare, Vă adresăm sincere felicitări și Vă dorim, stimate Domnule Profesor, sănătate deplină, liniște sufletească, noi împliniri și bucuria recunoașterii din partea discipolilor, colegilor și tuturor celor care V-au cunoscut activitatea.

La mulți ani frumoși și rodnici, Domnule Profesor Petru Gaugas!

Published Thursday June 26th, 2025

Announcements and Press Releases

La USM au fost inaugurate trei săli de conferințe, modernizate cu suportul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM)

La Institutul de Zoologie al Universității de Stat din Moldova au fost inaugurate trei săli de conferințe, modernizate în cadrul proiectului „Modernizarea spațiului administrativ, a sălilor...

Dialog constructiv la USM: Masa rotundă „Implicarea mediului academic în procesul decizional: necesitate, importanță, impact”

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova a organizat masa rotundă cu tema „Implicarea mediului academic în procesul decizional: necesitate, importanță, impact”...

Proiectul INTERSMARTS al USM: „Marele Câștigător” la Black Sea Project Awards 2025

Universitatea de Stat din Moldova, prin Facultatea de Științe Economice, în calitate de partener al consorțiului internațional INTERSMARTS, a obținut Premiul Mare: „Winner of the Winners”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved