Astăzi, 14 mai 2021, Departamentul Drept Procedural al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova a organizat, în regim on-line, masa rotundă dedicată aniversării a 75 de ani de la înființarea USM, cu genericul „Medierea civilă și penală”.

La eveniment au participat reprezentanți ai mediului academic, ai organizațiilor internaționale și asociațiilor obștești, mediatori, doctoranzi, studenți, precum și alte persoane interesate. În calitate de moderatori activitatea i-a avut pe Igor Dolea, prof. univ., Directorul Institutului de Reforme Penale și pe Felicia Chifa, lector universitar, mediator, actori ce au adus un aport considerabil la dezvoltarea instituției medierii prin rezultate științifice deosebite care se bucură în prezent de valoare aplicativă.

În debutul evenimentului, participanții au fost salutați de către Serghei Brînză, prof. univ., decan al Facultății de Drept, USM și Belei Elena, conf. univ., șefa Departamentului Drept Procedural, Facultatea de Drept, care au încurajat organizarea unor astfel de activități ce pun față în față provocările realității cu care se confruntă practicienii, cu tezele de ordin teoretic existente asupra instituției medierii, precum și interesul manifestat de studenți. Totodată, aceștia și-au exprimat certitudinea că masa rotundă își va găsi continuitate în dezvoltarea unor acțiuni concrete pe tărâmul medierii, prin promovarea propunerilor de ordin legislativ, promovarea mai largă a instituției ca modalitate alternativă de soluționare a conflictelor, sporirea importanței statutului mediatorului etc.

În cadrul mesei rotunde au fost discutate următoarele subiecte relaționate medierii care, deși este reglementată încă din anul 2007, totuși este o instituție relativ nouă pe tărâmul juridic:

  • Medierea în Republica Moldova, evoluție, perspective și provocări.
  • Medierea garantată de stat. Proiectul ,,Accesul la Justiție în Moldova”, implementat de Millenium DPI Partners, L.L.C.
  • Dezvoltarea medierii comerciale în cadrul Proiectului de implementare a Medierii și Arbitrajului Comercial implementat de către Organizația Internațională pentru Dezvoltarea Dreptului (IDLO);
  • Medierea penală în Republica Moldova;
  • Medierea familială în Republica Moldova;
  • Medierea comercială în Republica Moldova ș. a.

O rundă de întrebări și răspunsuri privind instituția medierii ca modalitate de soluţionare alternativă a conflictelor pe cale amiabilă a urmat spre sfârșitul evenimentului, astfel încât toți participanții au avut ocazia să se manifeste. Masa rotundă cu genericul „Medierea civilă și penală” a reprezentat un eveniment util și semnificativ în planul promovării medierii, precum și familiarizării publicului larg cu realizările existente în acest plan în momentul de față, care au fost abordate tranșant în cadrul comunicărilor.

Published Friday May 14th, 2021

Announcements and Press Releases

Cu microscopul în sânul naturii! Facultatea de Biologie şi Pedologie a inițiat un ciclu de activităţi practice, cu elevii şi profesorii din țara noastră

Facultatea de Biologie şi Pedologie, Departamentul Biologie şi Ecologie a iniţiat un ciclu de activităţi practice, cu genericul întâlniri în sânul naturii cu elevii şi profesorii...

Performanța TA începe la Universitatea de Stat din Moldova! Start Admitere 2021

Universitatea de Stat din Moldova dă startul oficial al Admiterii, sesiunea 2021. Începând de astăzi 19 iulie până pe data de 30 iulie, candidații la studii...

Igor Șarov, rectorul USM: „Te așteptăm să devii parte a marii familii a Universității de Stat din Moldova, unde pluralismul de opinii, creativitatea, precum și tendința de a asigura calitatea pregătirii specialiștilor de înaltă calificare este crezul întregii echipe universitare”

Drag/ă viitor student/ă a Universității de Stat din Moldova! Cu siguranța în această perioadă ești în căutarea celei mai bune instituții de învățământ superior, care ar...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved