Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială (PSESAS) a Universității de Stat din Moldova a celebrat, astăzi, 03 iulie, finalizarea studiilor pentru cei 326 de absolvenți ai ciclurilor de Licență și Master. Tinerii sunt pregătiți să devină specialiști dedicați în domeniile Psihologie, Educație, Sociologie și Asistență Socială, fiind gata să răspundă nevoilor societății contemporane.

La ceremonia festivă de înmânare a diplomelor au participat prim-prorectorul USM, Otilia Dandara, decanul PSESAS, Maia Șevciuc, președintele comisiei parlamentare „Cultură educație, cercetare, tineret, sport și mass-media”, Liliana Nicolaescu – Onofrei, membrul comisiei parlamentare „Protecție socială, sănătate și familie”, Liliana Grosu, secretarul de stat, Ministerul Muncii și Protecției sociale, Vasile Cușca, cadre didactice și numeroși membri ai familiilor absolvenților.

La final, absolvenții au transmis gânduri de mulțumire profesorilor care le-au fost alături pe parcursul anilor de studii, exprimându-și recunoștința pentru sprijinul, răbdarea și dedicarea cu care au fost ghidați. Cu mândrie, aceștia promit să ducă mai departe prestigiul titlului de absolvent USM.

Published Thursday July 3rd, 2025

Announcements and Press Releases

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved