În contextul manifestărilor dedicate Zilelor Europei, la 18 mai 2021, USM-iștii au participat la evenimentul Ziua de informare „Orizont Europa” organizat de Comisia Europeană, în comun cu ANCD. Scopul evenimentului este de a susține participarea cu succes a Republicii Moldova la Programul-cadru al UE „Orizont Europa” și integrarea în Spațiul European de Cercetare, sloganul noului program Horizon Europe fiind „Investim pentru a ne modela viitorul”. Acest program vizează mai multe obiective-cheie:

  • crearea unui viitor durabil, echitabil și prosper pentru oameni și planetă, bazat pe valori europene;
  • combaterea schimbărilor climatice (fiind alocate 35% din întregul buget al programului);
  • contribuirea la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă;
  • stimularea competitivității și creșterii în Uniune.

Pe parcursul a patru ore, experții Comisiei Europene au prezentat diversele aspecte ale noului program, anunțând apelurile, termenii de referință, criteriile de eligibilitate, procedura de aplicare a propunerilor.

Menționăm că pentru Horizon Europe Comisia Europeană propune un buget de 100 de miliarde de euro, iar Republica Moldova este țară asociată cu drept de participare în cadrul programului.

Pentru informații Vă rugăm să accesați prezentarea Programului.

Published Tuesday May 18th, 2021

Announcements and Press Releases

„Învață în Moldova” continuă la USM: alți 500 de elevi au vizitat instituția noastră

Astăzi, USM este din nou plină de energie! Aproximativ 500 de elevi din Chișinău și din țară au venit să descopere ce pot studia la USM...

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA – LOCUL I ÎN MOLDOVA NATIONAL H-INDEX RANKING

Universitatea de Stat din Moldova a obținut locul I în Moldova National H-Index Ranking, consolidându-și poziția de instituție academică de referință în peisajul universitar și științific...

Rectorul Igor Șarov a participat la festivitatea dedicată aniversării a 35 de ani ai Universității din Comrat

Din numele comunității academice a Universității de Stat din Moldova, rectorul Igor Șarov a adresat un mesaj de felicitare Universității de Stat din Comrat, cu prilejul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved