Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea din București și Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, ICOMOS România, ICOMOS Moldova și ‪Muzeul Național de Istorie a Moldovei și cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României organizează joi, 27 mai 2021, în format online, conferința „Educație, cultură și patrimoniu în spațiul cultural românesc”.

Conferința va include trei paneluri care vor aborda o serie de tematici complexe privind educația, cultura și patrimoniul în spațiul cultural românesc. Astfel, primul panel, moderat de prof. univ. dr. Bogdan Murgescu (UB) și de conf. univ. dr. Sergiu Matveev (USM), se intitulează „Educație și cultură în spațiul cultural românesc”, al doilea panel, care îi va avea ca moderatori pe dr. Irina Iamandescu (INP/ ICOMOS România) și pe Sergius Ciocanu (ICOMOS Moldova), vizează „Educația pentru patrimoniu”, în timp ce al treilea panel, moderat de conf. univ. dr. Ștefan Balici (INP) și de prof. dr. hab. Gheorghe Postică va aborda teme privind „Formarea specialiștilor”. Totodată, evenimentul va include o sesiune de concluzii, moderată de Ernest Oberländer-Târnoveanu (MNIR) și de Eugen Sava (MNIM).

În deschiderea evenimentului, vor lua cuvântul reprezentanți ai autorităților de stat din Romania și din Republica Moldova, prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, cercetător și director general al Muzeului Național de Istorie a României, conf. univ. dr. Ștefan Balici, director general al Institutului Național al Patrimoniului, precum și conf. dr. arh. Sergiu Nistor, președinte al ICOMOS România.

Cele trei paneluri vor fi completate cu două prezentări video realizate de Institutul Național al Patrimoniului – Direcția Patrimoniu Digital, care vor rula în paralel cu sesiunile, și anume: Pixels for Heritage. Metode aplicate pentru integrarea datelor fotogrammetrice rezultate din scanarea patrimoniului mobil și construit și Cercetări folclorice și dialectologice recuperate: salvarea arhivelor științifice periclitate din Chișinău.

Programul conferinței „Educație, cultură și patrimoniu în spațiul cultural românesc” poate fi accesat aici.

Published Friday May 21st, 2021

Announcements and Press Releases

Facultatea de Litere a USM are un nou decan

Doctorul în filologie, conferențiarul universitar, Adriana Cazacu a fost aleasă în funcția de decan al Facultății de Litere, astăzi, 18 iunie, în cadrul ședinței Senatului Universității...

Ziua Academiei de Științe a Moldovei 2020

În acest an, Ziua Academiei de Științe a Moldovei a fost marcată, în premieră, printr-o lecție publică, susținută de prof. Randy Schekman, Laureat al Premiului Nobel...

Doriţi să faceţi un stagiu de practică la Parlamentul german?

Bundestag-ul german în colaborare cu Freie Universität Berlin, Humboldt-Universität Berlin, Technische Universität Berlin vă invită să candidaţi pentru o Bursă Parlamentară Internaţională (IPS) cu durata de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved