Reprezentanții comisiei de concurs ai Universității de Stat din Moldova s-au întrunit astăzi, 28 iulie, într-o ședință de lucru dedicată evaluării primei etape a procesului de admitere la USM și planificării pașilor următori.
La ședință au participat rectorul USM, Igor Șarov, prim-prorectorul pentru activitatea didactică și studențească, Otilia Dandara, secretara Comisiei de admitere și decana Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Victoria Bulicanu, precum și șeful Departamentului Software al USM, Dragoș Ungureanu, alături de membrii comisiei responsabili de organizarea admiterii.
Discuțiile au vizat analiza rezultatelor primei etape și stabilirea unor acțiuni concrete pentru buna desfășurare a celei de-a doua faze. Reprezentanții USM au subliniat importanța transparenței, a unei comunicări eficiente și a sprijinului constant acordat candidaților, astfel încât procesul să se desfășoare într-un cadru organizat și echitabil.
Reamintim că, începând de astăzi, comisia de admitere examinează dosarele depuse, iar rezultatele intermediare vor fi publicate pe 5 august pe site-ul oficial al instituției, www.usm.md.


Română
Русский









