Universitatea de Stat din Moldova a fost, astăzi, 1 august, gazda celei de-a doua ediții a Forumului „Moldovan Students United”, desfășurat la Centrul Mediacor al USM. Evenimentul a reunit studenți și tineri profesioniști din țară și din diaspora, dornici să exploreze oportunități de dezvoltare personală, profesională și civică.

Tinerii prezenți la evenimentul de deschidere au fost salutați de personalități din domeniul educației și administrației publice, printre care ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Dan Perciun, secretara de stat a Guvernului Republicii Moldova, Ana Calinici, rectorul USM, prof. univ., dr., Igor Șarov, precum și reprezentanți ai Agenției Naționale de Tineret, Biroului Relații cu Diaspora, Agenției de Guvernare Electronică, Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral și ai sectorului financiar.

Ediția din acest an a avut la bază două paneluri esențiale, concepute pentru a aduce tinerii mai aproape de instituțiile cheie și pentru a stimula schimbul de idei și experiențe practice.

Primul panel „Tinerii în dialog cu instituțiile – Împreună Acasă”, a adus în atenție rolul tinerilor în modernizarea Republicii Moldova și în consolidarea relațiilor cu diaspora, oferind răspunsuri și soluții concrete privind implicarea lor activă. Ulterior, în cadrul celui de-al doilea panel, „Dialogul studenților – educație, dezvoltare profesională și schimb de experiențe”, participanții au discutat despre oportunități de carieră și despre cum experiențele internaționale pot contribui la creșterea personală și la progresul comunităților din care fac parte.

De asemenea, tinerii au participat la trei serii de workshop-uri tematice, fiecare conceput să răspundă unor nevoi esențiale: „Moldova Digitală – conectează-te și reușește”, unde experții Olesea Berestean și Igor Aramă au prezentat cum tehnologia poate facilita accesul la servicii publice moderne; „Puterea votului tău: educație electorală pentru cetățeni informați”, susținut de Viorica Calugher, menit să dezvolte responsabilitatea civică și înțelegerea proceselor electorale; și „Banii tăi, deciziile tale”, coordonat de Tatiana Gaugaș, care a oferit participanților noțiuni esențiale de educație financiară pentru un viitor sigur.

Forumul s-a încheiat cu o sesiune de feedback și concluzii, urmată de o întâlnire informală de socializare, participanții subliniind dorința de a transforma ideile discutate în acțiuni concrete.

Eveniment organizat de AO „Tinerii Acasă” în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, Agenția Națională pentru Tineret, Agenția de Guvernare Electronică, Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), Biroul relații cu Diaspora și Fundația OK.

Published Friday August 1st, 2025

Announcements and Press Releases

Admiterea la studiile de doctorat în anul universitar 2020/2021

ÎNSCRIEREA candidaților la doctorat se va desfășura în Secția Studii Doctorale în perioada 1 – 13 octombrie 2020 pe adresa: Universitatea de Stat din Moldova (USM), str. A.Mateevici 60, Chişinău...

Anunțul privind susținerea tezei de doctorat

Se anunță susținerea tezei de doctor  în informatică Candidat  Bergmann Ran Conducător / consultant științific: conf. univ. dr. Tudor Bragaru, prof.univ. dr. Gh. Căpătână Consiliul științific...

Bursele Serviciului German de Schimb Academic (DAAD)

Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) oferă şi anul acesta burse pentru absolvenţii (respectiv pentru studenţi în an terminal) tuturor disciplinelor. Burse: Master:  pentru absolvenții tuturor disciplinelor Cine poate aplica:...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved