Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 1 septembrie 2025, prelegerea publică „Pacea în Europa: Lecțiile istoriei și provocările prezentului”, susținută de prof. univ., dr. Stella Ghervas, de la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA).

La eveniment au participat reprezentanți ai comunității academice, printre care: decanul Facultății de Istorie și Filosofie, dr. Igor Bercu, conf. univ., dr., Virgiliu Pâslariuc, dr. Igor Cașu, cercetători și studenți interesați de dialogul internațional în domeniul științific și educațional. 

Prelegerea a oferit un cadru de discuție despre teme de actualitate din cercetarea internațională și rolul colaborării academice în consolidarea schimbului de idei. Stella Ghervas a împărtășit din experiența sa acumulată la UCLA și în numeroase proiecte europene, subliniind importanța deschiderii universitare către parteneriate academice globale.

Prof. Stella Ghervas deține titulariatul Eugen Weber în Istoria Europei Moderne la UCLA. Cercetările sale vizează istoria intelectuală și internațională a Europei moderne, cu un interes special pentru istoria păcii și a reconcilierii internaționale, dar și pentru istoria intelectuală și maritimă a Rusiei. În mai 2025, a fost distinsă cu titlul de Membru Onorific al Academiei Române – Filiala Iași, în semn de recunoaștere a contribuțiilor sale la studierea Europei de Sud-Est și a istoriografiei române și moldovenești.

Mulțumim tuturor celor care au participat! Prin astfel de întâlniri, USM rămâne un spațiu deschis dialogului, excelenței și schimbului de experiență la nivel global.



Published Monday September 1st, 2025

Announcements and Press Releases

CONCURS PENTRU PREMIUL NATIONAL

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a anunțat demararea Concursului pentru selectarea candidaților pentru anul 2020. Menționăm că, Premiul Naţional se acordă pentru: 1) cercetări ştiinţifice care au contribuit...

PERFORMANȚA TA ÎNCEPE AICI! MĂRTURII ALE ABSOLVENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA!

,,Universitatea de Stat din Moldova este instituţia de prestigiu, în cadrul căreia se formează o viziune nouă, o gândire creatoare şi o concepţie modern asupra societăţii...

USM, Gala Performanțelor 2020

USM, Gala performanțelor 2020 Tradițional, la sfârșit de an de studii, Universitatea de Stat din Moldova organizează un eveniment importantpentru comunitatea academică a instituției – Gala...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved