Universitatea de Stat din Moldova (USM) a găzduit, în perioada 3-7 septembrie 2025, la Centrul Mediacor, cea mai de succes dintre cele opt ediții ale Salonului Internațional de Carte Bookfest desfășurate până în acest an la Chișinău. Bookfest Chișinău 2025 a prilejuit iubitorilor de Carte din Republica Moldova întâlniri memorabile cu cele mai ilustre nume ale literaturii române, între care amintim pe Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameșteanu, Tatiana Țîbuleac, Ionela Hadârcă, Radu Paraschivescu, Sabina Fati, Cristian Preda, Denisa Comănescu, Dan Croitoru și mulți alții care au umplut, adesea până la refuz, spațiul de lansări de la Mediacor.

Suntem cu adevărat onorați că un eveniment de amploarea Bookfest are loc pentru a patra oară consecutiv în incinta Universității de Stat din Moldova și consider asta o confirmare a misiunii noastre de a coagula interesul lumii intelectuale din Chișinău în jurul USM”, a declarat Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova.

La ediția Bookfest Chișinău 2025 au fost prezente unele dintre cele mai relevante edituri din România și Republica Moldova; pe lângă edituri consacrate, precum Humanitas, Polirom, Cartier, Arc, cei care au trecut pe la Mediacor în perioada 3-7 septembrie au putut vedea și cumpăra cărți de la Editura Academiei Române, Grupul Editorial Art, Editura AGIR, Booklet, Cartego, Editura Cartier, Casa Poveştilor, Editura Cuantic, Curtea Veche Publishing, Didactica Publishing House, Editura Eikon, Epigraf, Eurodidactica, Editura Gama, Editura Institutului Cultural Român, Editura Junimea, Litera, Editura MLR – Muzeul Național al Literaturii Române, Nemira Publishing House, Editura Paralela 45, Prior Media Group, Prut, Supergraph Prest Com, Trei, UNATC Press, Editura Ştiinţa, Editura Universitaria a Universităţii din Craiova.

Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău este un proiect care a demarat în 2016, la inițiativa miniștrilor Culturii din România și Republica Moldova. Din 2022, Bookfest Chișinău a decis că Universitatea de Stat din Moldova este cel mai potrivit spațiu pentru acest eveniment, iar publicul din Chișinău a confirmat această alegere, fiind înregistrate vânzări tot mai mari, cu fiecare an.

Ediția 2025 a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău a fost finanțată de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și a avut loc în parteneriat cu Ministerul Culturii din România și Ministerul Culturii din Republica Moldova.

Organizatorii Bookfest Chișinău sunt Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Asociația Editorilor din România.

Parteneri strategici ai evenimentului sunt Innovate Moldova și Ambasada Suediei în Republica Moldova.

Parteneri media: TVR Moldova, Moldova 1, Radio Chișinău, Teleradio Moldova și iTicket.md.

Published Monday September 8th, 2025

Announcements and Press Releases

La Institutul de Educație Fizică și Sport a fost deschis Centrul de instruire și evaluare motrice, cu suportul DRRM

Un spațiu dedicat formării specialiștilor care asigură accesul persoanelor cu dizabilități la practicarea sportului și anume Centrul de instruire și evaluare motrice a fost inaugurat astăzi...

Biotehnologii moderne și inginerie biochimică: program de instruire specializată la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM

La Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova s-a desfășurat programul de instruire destinat cadrelor didactice, personalului non-didactic și studenților, cu...

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova la Palatul Elisabeta, la invitația Alteței Sale Regale Principele Radu

Delegația Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova a trăit una dintre acele experiențe care rămân în memoria unei instituții: întâlnirea de la Palatul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved