Participanții celei de-a XII-a ediții a cursului de formare profesională din cadrul programului „Robotică și mecatronică (Educație pentru Drone – eDrone)” au primit certificatelor de perfecționare, în cadrul unei ceremonii.

Cei 19 cursanți care au finalizat cu succes instruirea au primit certificate de perfecționare, numerotate și emise pe formulare oficiale, în care au fost consemnate disciplinele studiate și numărul de ore alocate fiecăreia. În acest context, s-a desfășurat ședința comună a formatorilor naționali eDrone și a absolvenților cursului.

La ceremonia festivă de înmânare a certificatelor au participat Otilia DANDARA, prim-prorector și prorector pentru activitate didactică și studențească a USM, Veaceslav SPRINCEAN, șef al Oficiului „Educație pentru Drone” (eDrone) USM, Tatiana TURCHINĂ, șef al Centrului de Resurse pentru Formare Continuă USM, Liliana DMITROGLO, decan al Facultății de Fizică și Inginerie, precum și cadre didactice – formatori naționali.

În mesajul său, prim-prorectorul Otilia DANDARA a felicitat absolvenții pentru finalizarea cursului și i-a încurajat să valorifice în practică cunoștințele dobândite. La rândul lor, absolvenții au adresat mulțumiri corpului didactic și conducerii Facultății de Fizică și Inginerie pentru oportunitățile de învățare și dezvoltare personală oferite în cadrul USM.

La baza organizării acestor cursuri, precum și a Oficiului Educație pentru Drone (eDrone), s-a aflat proiectul Erasmus+ „Educational for Drone (eDrone)”, implementat la USM în perioada 2016-2020, fiind unul dintre cele mai inovative proiecte pe plan național în Moldova, Georgia, Armenia și Belarus, http://www.edroneproject.org. Obiectivul principal al proiectului eDrone reprezintă oferirea instituțiilor de învățământ superior din aceste țări partenere instrumente eficiente pentru a înființa centre moderne de educație în domeniul dronelor, pentru transferul de cunoștințe în timpul cursului de formare profesională în domeniile tehnologiei și caracteristicilor mecanice ale dronelor, echipamentelor de detectare, prelucrarea computerizată și utilizarea practică a informațiilor colectate, precum și armonizarea legislațiilor naționale care reglementează utilizarea dronelor de către profesioniști.

Published Wednesday September 17th, 2025

Announcements and Press Releases

Manifestarea științifică „Republica Moldova în contextul parcursului european și al securității regionale”, organizată la USM

În contextul marcării celei de-a XX-a ediții a Zilei Europei în Republica Moldova și al aniversării a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat...

Dialog academic între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la 100 de ani de învățământ românesc în Basarabia

Anul acesta, Universitatea de Stat din Moldova și spațiul academic de peste Prut marchează două momente aniversare de referință: 80 de ani de la fondarea USM...

Curs de dezvoltare profesională organizat de către Școala de Administrație Publică a USM la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Pe parcursul a patru zile (11-14 mai), Școala de Administrație Publică (ȘAP) din cadrul USM, organizează cursul de dezvoltare profesională „Metode de cercetare în științele politice...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved