Universitatea de Stat din Moldova (USM) a găzduit astăzi, 18 septembrie, o dezbatere publică de nivel înalt cu tema „Alegerile din Moldova 2025: ce este în joc pentru regiunea Mării Negre, Uniunea Europeană și comunitatea transatlantică”. Evenimentul a fost organizat de Atlantic Council oficiul din România și Centrul Eurasia, în parteneriat cu Centrul de Prevenire a Conflictelor și Early Warning  și Universitatea de Stat din Moldova.

Panelul a reunit voci marcante din Republica Moldova, România și spațiul transatlantic: Ambasadorul John Herbst, director senior al Centrului Eurasia din cadrul Atlantic Council; Dr. Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova; Dr. Iulian Chifu, președintele Centrul de Prevenire a Conflictelor și Early Warning; Alex Șerban, consultant senior la Atlantic Council oficiul din România.

Discuțiile au evidențiat mizele politice, de securitate și geopolitice ale scrutinului parlamentar din 2025, cu accent pe impactul acestuia asupra dezvoltării democratice, statului de drept, aspirațiilor euro-atlantice și suveranității Republicii Moldova într-un context de presiuni externe. De asemenea, experții au subliniat relevanța acestor alegeri pentru statele din zona Mării Negre, pentru Uniunea Europeană și pentru comunitatea transatlantică, precum și modul în care Statele Unite și aliații lor ar putea reacționa.

Evenimentul a reunit studenți, reprezentanți ai mediului academic, ai societății civile și ai presei, oferind un cadru de dialog privind rolul Republicii Moldova în arhitectura de securitate europeană și importanța sprijinului occidental continuu.

Published Thursday September 18th, 2025

Announcements and Press Releases

Manifestarea științifică „Republica Moldova în contextul parcursului european și al securității regionale”, organizată la USM

În contextul marcării celei de-a XX-a ediții a Zilei Europei în Republica Moldova și al aniversării a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat...

Dialog academic între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la 100 de ani de învățământ românesc în Basarabia

Anul acesta, Universitatea de Stat din Moldova și spațiul academic de peste Prut marchează două momente aniversare de referință: 80 de ani de la fondarea USM...

Curs de dezvoltare profesională organizat de către Școala de Administrație Publică a USM la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Pe parcursul a patru zile (11-14 mai), Școala de Administrație Publică (ȘAP) din cadrul USM, organizează cursul de dezvoltare profesională „Metode de cercetare în științele politice...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved