Institutul de Educație Fizică și Sport al Universității de Stat din Moldova (USM) găzduiește, în perioada 18–20 septembrie 2025, cea de-a zecea ediție a Congresului Științific Internațional „Sport, Olimpism, Sănătate” (SOH 2025). Evenimentul, organizat cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, a reunit specialiști de renume din domeniile educației fizice și sportului, sănătății, kinetoterapiei, medicinei sportive, olimpismului și culturii fizice recreative.

La ceremonia de deschidere au participat rectorul Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr. Igor Șarov, directorul Institutului de Educație Fizică și Sport, conf. univ., dr. Andrei Dorgan, reprezentanți DRRM, alături de cadre universitare, cercetători și reprezentanți ai mediului academic național și internațional.

Congresul reunește participanți din 15 universități din Republica Moldova, Ucraina, România, Slovacia, Turcia și Statele Unite ale Americii, oferind un cadru amplu pentru schimbul de idei, bune practici și rezultate științifice de ultimă oră.

SOH 2025 reconfirmă importanța colaborării interdisciplinare și a dialogului academic, consolidează parteneriatele dintre cercetători consacrați și tineri specialiști și contribuie la promovarea sportului și a unui stil de viață sănătos la nivel internațional.                    

Published Friday September 19th, 2025

Announcements and Press Releases

Invitație Seminar

Prof. Tobias A. Stüdemann, directorul oficiului de relații cu Europa de Est a Universității Libere din Berlin (Freie Universität Berlin) este în vizită la USM și...

Practica transfrontalieră în asistența socială – Ediția a VI-a, un spațiu al dialogului academic și al formării profesionale internaționale

În perioada 4–8 mai 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a VI-a ediție a Programului de practică transfrontalieră în asistența socială, organizată în...

Anunț – Invitație la Conferința științifică națională cu participare internațională „Republica Moldova în contextul parcursului european și al securității regionale”

Academia de Științe a Moldovei (Secția Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte), Universitatea de Stat din Moldova, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (USM), Institutul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved