Studentul internațional al Universității de Stat din Moldova, Célestin Bétanga Fosso, originar din Camerun, a fost selectat pentru a efectua un semestru de mobilitate academică la Universitatea din Geneva, Elveția.

Înscris în anul III la Facultatea de Litere a USM, la Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată (specializarea l. franceză/l.engleză), Celestin va urma cursuri la Facultatea de Traducere și Interpretare a UniGe și va completa programul prin alegerea a două materii suplimentare, la altă facultate. 

De-a lungul anilor de studii, participantul la mobilitatea internațională s-a remarcat prin implicarea activă în proiecte și evenimente internaționale. 

A reprezentat USM la Școala de vară în antreprenoriatul cultural, organizată de Agenția Universitară a Francofoniei în Europa Centrală și Orientală și Academia de Studii Economice din București; a contribuit la buna desfășurare a Școlii de vară francofone de la Gura Humorului, România, organizate de Asociația Français sans Frontières din Republica Franceză și Alianța Franceză din Suceava; a contribuit, în vara acestui an, la desfășurarea Școlii de vară francofone, organizate de aceeași asociație, în cadrul Universității de Stat din Moldova. 

Célestin Bétanga Fosso a participat și la Săptămâna antreprenoriatului francofon, organizată de Biroul Național AUF Moldova și Centrele de Angajabilitate francofone din țară.  Totodată, implicarea sa constantă în formări, conferințe și activități culturale francofone confirmă atât devotamentul față de valorile academice, cât și dorința de a promova dialogul inter și multicultural.

Prin această mobilitate academică, Celestin își propune să valorifice experiența internațională pentru dezvoltarea unor inițiative menite să consolideze legăturile dintre continentul african și cel european. 

Universitatea de Stat din Moldova îl felicită pentru această realizare și îi urează succes în noua etapă a parcursului său academic. Îl așteptăm cu impresii despre experiența geneveză! 

 

Published Monday September 29th, 2025

Announcements and Press Releases

Reprezentanții USM au participat la cel de-al XIV-lea Colocviu Internațional „Veneția și Europa de Est între Evul Mediu târziu și epoca modernă”

Prorectorul pentru dezvoltare strategică și parteneriat Igor Șarov și decanul Facultății de Istorie și Filosofie Igor Bercu au participat în perioada 17- 18 aprilie, la cel...

Turul de trei zile la USM, dedicat elevilor din întreaga țară s-a încheiat cu succes

Peste 1500 de tineri sunt acum mai hotărâți în alegerea parcursului lor academic, după ce au vizitat timp de trei zile universitatea noastră. Liceeni din 38...

Rectorul USM, în vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, în vederea consolidării...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved