La Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, a Universității de Stat din Moldova a avut loc astăzi, 7 octombrie, o nouă ediție a seriei de evenimente „Conferințele FRISPA”, pe subiectul: „Negocierile de aderare: fonduri europene și dezvoltare economică. Experiența României”, susținută de invitatul special prof. univ. Răzvan Cotovelea, cadru didactic la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), București, și expert în managementul fondurilor UE. Domnia sa a împărtășit studenților FRIȘPA o nouă perspectivă asupra procesului complex de negociere și absorbție a fondurilor europene în contextul aderării României la Uniunea Europeană. Evenimentul s-a desfășurat în contextul aniversării a 30 de ani de la fondarea FRISPA, serie care aduce în prim-plan experți din mediul academic, diplomatic și instituțional pentru a genera dezbateri relevante privind transformările politice, sociale și economice în spațiul european.

 

Published Tuesday October 7th, 2025

Announcements and Press Releases

Studenții Filierii Francofone de Drept a USM, în competiție internațională de elocință la Universitatea din București

Studenții Filierii Francofone de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM) au reprezentat instituția la Concursul internațional de elocință, organizat marți, 07 aprilie, la Colegiul...

Expertiza cercetătorilor USM – prezentată la seminarul național dedicat perfecționării metodologiei studiilor pedologice din Republica Moldova

Reprezentanții Universității de Stat din Moldova au participat la seminarul dedicat aplicării Metodologiei studiilor pedologice, desfășurat la 07 aprilie, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a...

ANUNȚ SECUNDAR (Second Call): Conferința Națională cu Participare Internațională „Materiale Avansate în Biofarmaceutică și Tehnică”

Având în vedere interesul crescut manifestat de comunitatea academică și numeroasele solicitări primite, Comitetul de Organizare are plăcerea de a anunța prelungirea perioadei de înscriere și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved