La Universitatea de Stat din Moldova s-a desfășurat masa rotundă internațională pe subiectul „Integrarea europeană a Republicii Moldova și parteneriatul cu Stockholm Institute of Transition Economics (SITE), Stockholm School of Economics in Riga (SSE Riga) și Forum for Research and Education in Economics (FREE) Network”, eveniment organizat pentru a explora perspectivele și provocările parcursului Republicii Moldova spre integrarea europeană.
Axat și pe analizele perspectivelor de colaborare între instituții, prin inițiative comune de cercetare, mobilități academice, programe pentru studenți și profesori, precum și proiecte de consolidare instituțională, evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului academic, economic și instituțional din Republica Moldova, Suedia, Letonia și Statele Unite ale Americii.
USM a fost reprezentată de către prorectorul Universității de Stat din Moldova, Vladimir Dolghi, iar printre participanții speciali s-au numărat: Vicepreședinte executiv pentru Parteneriate și Strategie, Stockholm School of Economics in Riga, Kata Fredheim; Director adjunct, Stockholm Institute of Transition Economics (SITE), profesor asociat la Stockholm School of Economics, Anders Olofsgård; și prodecanul pentru Studii Postuniversitare, Co-director al programului „Master in International Business and Policy”, Georgetown University (SUA), Raj M. Desai.
Conversația a examinat modalitățile prin care Republica Moldova și-a putut consolida relațiile cu instituțiile europene de prestigiu – Stockholm Institute of Transition Economics (SITE), Stockholm School of Economics in Riga (SSE Riga) și FREE Network. Participanții au discutat despre transformarea economică a țării și au identificat oportunități practice de colaborare, inclusiv proiecte comune de cercetare, schimburi de studenți, programe pentru cadrele universitare și inițiative de consolidare a capacităților instituționale.
Evenimentul s-a încheiat cu un angajament comun de a continua dezvoltarea parteneriatelor universitare internaționale, menite să sprijine transformarea economică și instituțională a Republicii Moldova și să consolideze legăturile cu spațiul academic european.

Published Friday October 10th, 2025

Announcements and Press Releases

Universitatea de Stat din Moldova consolidează cooperarea academică internațională cu Universitatea din Granada

Rectorul Universității de Stat din Moldova Otilia Dandara și prorectorul pentru relații internaționale Veaceslav Kulcițki, au avut astăzi, 06 mai, o întrevedere cu o delegație a...

Forum academic „Contribuții științifice la consolidarea statului de drept în Republica Moldova”, consacrat dr. hab. în drept, prof univ., Gheorghe COSTACHI

Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al Universității de Stat din Moldova a organizat, la 05 mai, înaltul forum academic „Contribuții științifice la consolidarea statului...

Întrevedere de lucru între managerii USM și Ambasadorul Slovaciei

Dinamizarea colaborării între Universitatea de Stat din Moldova și Ambasada Republicii Slovacia în Republica Moldova a fost subiectul discutat de către rectorul USM, Otilia Dandara și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved