Universitatea de Stat din Moldova prin intermediul Școlii de Administrație Publică, începe o nouă colaborare cu CMI – Fundația pentru Pace Martti Ahtisaari, care consolidează parteneriatul lansat în 2023 și marchează o nouă etapă în cooperarea dintre cele două instituții. Aceasta implică sporirea capacităților instituționale și profesionale în domeniul organizării administrativ-teritoriale și al guvernanței pe mai multe niveluri în Republica Moldova. 

În acest sens, astăzi, 29 octombrie, instituțiile au încheiat un Memorandum de colaborare, ce prevede dezvoltarea de instrumente metodologice, elaborarea de programe de instruire profesională, realizarea de cercetări aplicate și promovarea bunelor practici.

Actul a fost semnat de către rectorul USM, prof. univ., dr., Igor Șarov și managerul de țară, CMI, Natalia Djandjgava, în prezența directorului Școlii de Administrație Publică, Serghei Palihovici, consilierul principal CMI, Steve Young și managerul de proiect CMI, Olesea Garbuz. Ambele părți au salutat această colaborare, menționând că vor transforma obiectivele stabilite în rezultate concrete, care să contribuie la evoluția modelului de guvernanță și la întărirea capacităților instituționale în Republica Moldova.

CMI va oferi suport de expertiză și acces la rețele internaționale de specialiști, iar USM va coordona dezvoltarea Ghidului Alesului Local din UTAG, programele de instruire și cercetări aplicate aferente, contribuind la promovarea rezultatelor în mediile academice și administrative.

Parteneriatul include implicarea Școlii de Administrație Publică și a Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative din cadrul USM. Activitățile se vor desfășura ca parte a proiectului implementat de CMI „Susținerea dialogului instituționalizat și durabil privind UTA Găgăuzia” cu susținerea Suediei.

Published Wednesday October 29th, 2025

Announcements and Press Releases

Invitație: Conferința științifică „Modernizarea guvernării din Republica Moldova: aspecte teoretico-aplicative”

Comunitatea academică, cercetătorii, funcționarii publici, studenții și toți cei interesați de procesele de transformare și modernizare a sectorului public sunt invitați să participe la evenimentul științific...

Activități de cercetare și cooperare științifică desfășurate în cadrul proiectului Algae4FishRo-Md la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

În perioada 14–15 mai 2026, în cadrul proiectului internațional „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md), dl dr. Sergiu Dobrojan și...

Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice discutate la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova desfășoară, în perioada 18-21 mai, cursul de dezvoltare profesională „Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice”. Programul de instruire este destinat personalului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved