Pe 30 octombrie 2025, la Universitatea de Stat din Moldova s-a desfășurat Conferința științifico-practică „Dezvoltarea continuă și ciclică a curriculumului educațional”, organizată de Centrul de Cercetări Științifice „Politici educaționale și sociale” în parteneriat cu Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială în cadrul subprogramului de cercetare „Teoria și metodologia monitorizării și dezvoltării continue și ciclice a curriculumului școlar”, cifrul 011401.

Evenimentul a reunit cercetători științifici, cadre didactice universitare și preuniversitare, masteranzi și doctoranzi interesați de problematica inovării și monitorizării curriculare.

Deschiderea conferinței a fost marcată de mesajul de salut al prof. univ. dr. Maia Șevciuc, decan al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială, care a subliniat importanța cercetării curriculare ca domeniu strategic de inovare educațională și a dorit participanților inspirație științifică, dialog constructiv și rezultate valoroase în explorarea noilor perspective de dezvoltare a curriculumului național.

În cadrul ședinței plenare, prof. univ. dr. hab. Vladimir Guțu, șef al Centrului de Cercetări Științifice „Politici educaționale și sociale” și coordonator științific al subprogramului, a susținut prelegerea de deschidere intitulată „Orientări conceptuale ale monitorizării și dezvoltării continue a curriculumului educațional”. Comunicarea a reliefat evoluția etapelor reformei curriculare din Republica Moldova (1997–2025), subliniind necesitatea creării unui mecanism sistemic și permanent de monitorizare a funcționalității curriculumului, în concordanță cu standardele și recomandările internaționale (UNESCO, OECD, UE).

Prezentarea a generat discuții interactive de înaltă valoare practică și științifică, reunind perspective diverse privind arhitectura și dinamica curriculumului educațional, relația dintre competențe și rezultate ale învățării, precum și rolul cadrului didactic în procesul de dezvoltare curriculară. Schimbul de idei a pus în evidență interesul comun al comunității academice și al specialiștilor din domeniul educației pentru instituționalizarea unei paradigme moderne de monitorizare continuă și ciclică a curriculumului.

Lucrările conferinței s-au desfășurat pe mai multe dimensiuni tematice – didactică, pedagogică, psihologică și sociologică – valorificând contribuțiile specialiștilor din domeniul științelor educației. Comunicările științifice au vizat aspecte privind actualizarea și coerența curriculară, proiectarea competențelor specifice pe discipline, dezvoltarea continuă a curriculumului predat și evaluat, precum și rolul cadrului didactic monitor în asigurarea calității educaționale.

Conferința s-a încheiat cu vociferarea concluziilor și adoptarea rezoluției științifice, care sintetizează direcțiile prioritare de cercetare și intervenție privind modernizarea curriculară la nivel național.

Published Friday October 31st, 2025

Announcements and Press Releases

Un nou început la USM! Mesajul Rectorului Otilia Dandara cu ocazia începutului noului an de studii

Dragi studenți și  cadre didactice, ușile Universității de Stat din Moldova sunt larg deschise pentru noul an de studii 2026-2027, începem un nou ciclu al vieții...

USM își extinde parteneriatele europene: Rectorul Otilia Dandara și președintele Camerei de Comerț și Industrie a Letoniei au discutat noi perspective de colaborare

Internaționalizarea învățământului superior și calitatea programelor de studii oferite de Universitatea de Stat din Moldova rămân un punct de atracție pentru partenerii europeni. Rectorul USM, Otilia...

Vizita partenerului lider de proiect la Universitatea de Stat din Moldova și diseminarea rezultatelor proiectului Algae4FishRo-Md

În perioada 14–16 august 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit vizita de lucru a conducătorului proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved