Șase profesori de la Departamentul Chimie, Facultatea Chimie și Tehnologie Chimică, USM au realizat o vizită de instruire la Universitatea Saarland din Germania.

Membrii delegației au fost: Ion BULIMESTRU, dr., conf. univ., șeful Departamentului Chimie, Mariana DÎRU, dr., conf. univ., Tatiana ISAC-GUȚUL, dr., conf. univ., Elena TUTOVAN, dr., conf. univ., Nelea POPA, dr., lector univ. și Angela SÎRBU, dr., conf. univ.

În cadrul vizitei, reprezentanții USM au participat la training-uri specializate privind utilizarea echipamentelor de ultimă generație, au făcut schimb de experiență prin demonstrații practice cu specialiști din domeniu și au explorat laboratoarele didactice și de cercetare moderne.

Desfășurarea sesiunilor de training a fost ghidată de Dr. Jawad NASIM, în laboratorul de Chimie Bioorganică, condus de prof. Claus JACOB. Delegația a avut posibilitatea să exerseze în domeniile cromatografic (Flash cromatograf, HPLC), spectroscopic (RMN, absorbție atomică), precum și obținerii/caracterizării nanoparticulelor (moară planetară cu bile, Zetasizer).

Totodată, delegația a efectuat un training științifico-didactic la Centrul de Cercetare și Tehnologie pentru tineret din St. Ingberg, condus de prof. Rolf HEMPELMANN, unde a avut ocazia să efectueze experimente fizico-chimice pentru proiecte STEM destinate elevilor.

Activitatea face parte din acțiunile prevăzute în cadrul subproiectului Fortificarea abiliților practice ale studenților de la domeniile generale de studii 050 Științe chimice și 011 Științe ale educației (ChimBioFarmPro) din cadrul Proiectului Învățământul Superior din Moldova, finanțat de Banca Mondială.

Published Tuesday November 4th, 2025

Announcements and Press Releases

19 președinți ai Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene au vizitat Universitatea de Stat din Moldova

 19 președinți ai Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene au vizitat, astăzi, 30 martie, Universitatea de Stat din Moldova, unde...

S-au deschis înscrierile pentru cercetători la Conferința Internațională de Chimie Ecologică și a Mediului – 2027 (ECC-2027). 

S-au deschis înscrierile pentru cercetători la Conferința Internațională de Chimie Ecologică și a Mediului – 2027 (ECC-2027).  Cea de-a opta ediție va avea loc în perioada...

Universitatea de Stat din Moldova – participantă la cele două târguri educaționale organizate la Edineț și Cahul

 În acest weekend, USM a participat la două târguri educaționale organizate la Edineț și Cahul, unde elevii au avut ocazia să discute direct cu reprezentanții...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved