Universitatea de Stat din Moldova adresează felicitări studentului Radu Zaharia, anul II, specialitatea Antropologie, Facultatea de Istorie și Filosofie, pentru performanța remarcabilă obținută la Campionatul Mondial de Taekkyeon, desfășurat în Coreea de Sud.

Radu a făcut parte din selecționata Republicii Moldova, alături de alți 10 sportivi, contribuind la clasarea echipei noastre pe locul III în clasamentul general, din 21 de țări participante. Sportivii moldoveni au cucerit în total 22 de medalii, dintre care trei medalii de bronz au fost obținute de #StudentulUSM la următoarele probe:
• Wrestling and Kicking
• Team Freestyle
• Team Wrestling

Performanța sa sportivă impresionează prin echilibrul exemplar dintre excelența academică (media 9,11) și pasiunea pentru sportul de performanță.

Pentru Radu, experiența din Coreea de Sud a reprezentat totodată o veritabilă „misiune de teren” antropologică, o incursiune în cultura și valorile altui popor, trăită cu curiozitatea și dedicarea unui adevărat cercetător al fenomenului uman.

Felicitări, Radu, pentru perseverență, curaj și pentru modul exemplar de care dai dovadă atât pe plan academic, cât și pe cel sportiv!

Published Tuesday November 4th, 2025

Announcements and Press Releases

La mulți ani tuturor chimiștilor!

Stimați colegi, studenți și cercetători de la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică și de la Institutul de Chimie, Cu prilejul Zilei Chimiștilor, vă adresez sincere...

Revista STUDIA UNIVERSITATIS MOLDAVIAE, Seria Științe umaniste – acreditată de ANACEC

Universitatea de Stat din Moldova anunță acreditarea revistei științifice Studia Universitatis Moldaviae, Seria „Științe Umaniste” (ISSN 1811-2668, E-ISSN 2345-1009), la profilurile: Istorie și arheologie, Filologie și...

Sébastien Floquet, cercetător la Institutului Lavoisier din Versailles și profesor la Universitatea Paris-Saclay, Franța – Doctor Honoris Causa al USM

Senatul Universității de Stat din Moldova i-a acordat astăzi, 29 mai 2026, titlul onorific de Doctor Honoris Causa profesorului universitar Sébastien Floquet, cercetător în cadrul Institutului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved