Universitatea de Stat din Moldova a luat act de informațiile apărute în presă privind perchezițiile efectuate astăzi, 11 noiembrie, de organele de anchetă în cadrul unui dosar de corupere și trafic de influență.

Instituția noastră va oferi tot sprijinul necesar pentru desfășurarea investigațiilor în spiritul legalității și transparenței. Universitatea de Stat din Moldova condamnă ferm orice formă de corupție și comportament care ar putea aduce atingerea integrității academice și imaginii instituției. Vom susține toate demersurile legale pentru ca adevărul să fie stabilit cât mai curând posibil. Dacă se vor confirma abateri, acestea vor fi sancționate conform legislației și regulamentelor interne.

Totodată, administrația USM subliniază că până la finalizarea anchetei, nu pot fi formulate concluzii definitive, iar prezumția nevinovăției trebuie respectată pentru toate persoanele vizate.

USM va reveni cu informații suplimentare atunci când ancheta va permite acest lucru.

Published Tuesday November 11th, 2025

Announcements and Press Releases

UNIVERSITATEA UPPSALA SUEDIA – mobilități academice în anul de studii 2021-2022 pentru studenții Universității de Stat din Moldova (p.III)

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Universitatea Uppsala, Suedia, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic 2021-2022, patru...

Program de schimb academic cu Universitatea din Geneva, Elveția 2021- 2022

Sunt eligibile persoanele înscrise la studii de masterat sau doctorat la Universitatea de Stat din Moldova. Bursa poate fi acordată unei persoane pe un an academic...

SUSȚINEREA PUBLICĂ A TEZEI DE DOCTOR ÎN ȘTIINȚE POLITICE

ANUNŢ Școala Doctorală de Științe Sociale a Universității de Stat din Moldova anunţă susţinerea publică a tezei de doctorat  „МОЛДО-РОССИЙСКИЕ ОТНОШЕНИЯ В КОНТЕКСТЕ ПРОЦЕССОВ ЕВРОПЕЙСКОЙ VERSUS...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved