Universitatea de Stat din Moldova (USM) a fost gazda celei de-a V-a ediție a Conferinței Internaționale „Interdisciplinarity and Cooperation in Cross-Border Research – ICCR 2025”, organizată de Facultatea Transfrontalieră a Universității „Dunărea de Jos” din Galați în colaborare cu Institutul de Educație Fizică și Sport al USM. Evenimentul s-a desfășurat la 13 noiembrie 2025 și a reunit cercetători, cadre didactice, doctoranzi și specialiști din diverse domenii, oferind un spațiu deschis dialogului științific, schimbului de idei și dezvoltării unor inițiative academice transfrontaliere. 

USM a fost reprezentată de prof. univ. dr. hab. Georgeta Stepanov, Prorector pentru activitatea științifică, care, în numele rectorului USM, prof. univ. dr. Igor Șarov, a salutat participanții la conferință și a subliniind importanța cooperării internaționale pentru progresul științific, consolidarea dialogului academic și dezvoltarea unor punți durabile între comunitățile universitare din spațiul transfrontalier.

Tot în cadrul sesiunii inaugurale, prof. univ. dr. hab. Viorel Dorgan, Director al Institutului de Educație Fizică și Sport al USM, a transmis un mesaj de susținere a cooperării academice dintre cele două instituții, apreciind continuitatea și valoarea acestui parteneriat transfrontalier. Domnia sa a subliniat relevanța cercetării interdisciplinare în domeniul educației fizice și sportului și importanța integrării acesteia în dialogul științific internațional, evidențiind faptul că schimbul de expertiză și mobilitatea academică reprezintă piloni esențiali pentru dezvoltarea durabilă a mediului universitar.

Petru Vîrlan, Șef al Oficiului Investiții și Extensiuni, a susținut prezentarea plenară „The University at the Center of Innovation Ecosystems: Science and Technology Parks as Drivers of Sustainable Development”, evidențiind rolul universităților în arhitectura ecosistemelor moderne de inovare și subliniind modul în care instituțiile de învățământ superior pot deveni catalizatori pentru transferul tehnologic, dezvoltarea infrastructurilor de cercetare și promovarea cooperării dintre mediul academic, sectorul public și cel privat.

Participarea USM la ICCR 2025 susține angajamentul instituției de a promova excelența în cercetare, colaborarea internațională și dezvoltarea durabilă a mediului academic, consolidând poziția Universității de Stat din Moldova în rețelele științifice regionale și europene.

 

Published Friday November 14th, 2025

Announcements and Press Releases

RFQ nr. MD-STATEUNI-558703-CW-RFQ – Lucrări de montare a punctului termic individual și rețele termice exterioare pentru căminul nr. 2

Anunț specific de achiziții Cerere de cotații Lucrări Țara: Republica Moldova Instituția: I.P. Universitatea de Stat din Moldova Titlul proiectului: Învățământul Superior din Moldova ID Proiect:...

USM continuă să susțină dezvoltarea educației profesional-tehnice în Republica Moldova prin proiectul CONSEPT 6

Otilia Dandara, rectorul instituției noastre, a participat ieri, 18 iunie, la evenimentul de lansare a proiectului „Consolidarea Sistemului de Educație Profesional-Tehnică din Moldova” (CONSEPT 6), inițiat...

USM obține un rezultat remarcabil la concursul de proiecte bilaterale moldo-turce: toate cele 4 proiecte finanțate la nivel național aparțin Universității de Stat din Moldova

Instituția noastră a înregistrat o performanță excepțională în cadrul concursului de proiecte bilaterale moldo-turce pentru perioada de implementare 2026-2028. Din cele 25 de proiecte depuse la...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved