Studenții Programului de Diplomă Dublă  dintre Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, au revenit de la Simpozionul Internațional „Strategii pentru Educație” cu Trofeul Evenimentului și Premiul de Excelență – distincții care confirmă prestigiul, rigoarea academică și calitatea formării oferite de programul internațional USM-Sorbona.

Simpozionul a fost inaugurat de prof. univ. dr. Silviu Gurlui, cercetător reputat și parlamentar în Legislativul României, care a subliniat importanța reunirii cadrelor didactice preuniversitare și universitare într-un dialog constructiv despre calitatea educației, inovarea pedagogică și dezvoltarea competențelor viitorilor profesioniști. Domnia sa și-a exprimat aprecierea pentru inițiativă și a evidențiat rolul unor astfel de manifestări academice în consolidarea legăturilor educaționale dintre instituțiile din spațiul românesc și cel european.

Evenimentul a reunit cadre didactice, cercetători, doctoranzi și studenți din instituții de prestigiu din țară și de peste hotare. În cadrul sesiunilor academice, studenții USM–Sorbona au prezentat lucrări remarcate prin originalitate, coerență argumentativă și valoare științifică, fiind apreciate în unanimitate de juriu. Distincțiile obținute: Trofeul Evenimentului și Premiul de Excelență, reflectă atât pregătirea și motivația studenților, cât și calitatea coordonării academice.

Simpozionul a avut ca obiectiv valorificarea cunoștințelor participanților, promovarea creativității și a performanței academice, stimularea cercetării interdisciplinare și consolidarea spiritului colaborativ între instituțiile educaționale. Totodată, evenimentul a oferit un cadru propice pentru analiza strategiilor contemporane în educație, internaționalizarea studiilor și alinierea la standardele europene în formarea profesională.

Published Monday November 17th, 2025

Announcements and Press Releases

EBERSWALDE UNIVERSITY FOR SUSTAINABLE DEVELOPMENT, GERMANY – MOBILITĂȚI ACADEMICE PENTRU STUDENȚII UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, EBERSWALDE UNIVERSITY FOR SUSTAINABLE DEVELOPMENT, GERMANY, oferă, pentru semestrul II(de primăvară) al anului...

ȘCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE UMANISTE DIN CADRUL CONSORȚIULUI NAȚIONAL ADMINISTRAT DE UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

ANUNȚ Se anunţă susţinerea publică a tezei de doctorat cu titlul: TEORIA VARIABILITĂȚII ȘI APLICABILITATEA EI LA LIMBA ROMANA DIN REPUBLICA MOLDOVA, elaborată de către studenta-doctorandă BOTNARI Liliana...

Școala de toamnă, la final

În pofida pandemiei, am reușit și în anul acesta să organizăm Școala de toamnă, bineînțeles, cu respectarea strictă a regulilor valabile pentru această perioadă. Școala internațională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved