Institutul de Ecologie și Geografie al Universității de Stat din Modlova dispune de un nou sistem modern de monitorizare a umidității solului de tip Cosmic Ray Neutron Sensing (CRNS), parte a Proiectului de Cooperare Tehnică RER5028 „Improving Efficiency in Water and Soil Management”, la care participă Institutul de Ecologie și Geografie (coordonator național dr., conf. cerc. Vasile Stegărescu).

Echipamentul a fost montat pe o plantație viticolă din extravilanul localității Gura Bâcului, r-nul Anenii Noi, cu acordul și sprijinul S.R.L. „Ceteronis-ST” (administrator Steliana Davidescu), și reprezintă parte din donația Agenției Internaționale de Energie Atomică. 

Tehnologia CRNS permite măsurarea continuă, în timp real, a umidității solului pe suprafețe extinse – cu o rază de aproximativ 600 m (echivalentul a 30 ha) – și la adâncimi cuprinse între 0,1 și 0,6 m, variabile în funcție de nivelul de apă existent în sol. Metoda se bazează pe detectarea neutronilor produși de interacțiunea razelor cosmice cu particulele din atmosferă și sol, fiind o tehnologie modernă și neinvazivă, dezvoltată în principal în ultimul deceniu. 

Senzorul CRNS oferă date valoroase pentru o gamă largă de domenii – agronomie, ecologie, teledetecție și științe atmosferice – facilitând monitorizarea automată a resurselor de apă la scară de teren, fără afectarea proprietăților naturale ale solului. Acest tip de monitorizare contribuie la o evaluare mai precisă a stării solului și la o gestionare mai eficientă a resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice actuale. 

Această abordare se aplică într-o gamă largă de domenii – inclusiv ecologie, agronomie, științe atmosferice și teledetecție – oferind un instrument de teren robust, automatizat și neinvaziv pentru monitorizarea stării de umiditate la scară de suprafață și pe zone extinse. Avantajele sale includ reprezentativitate spațială ridicată și absența perturbării proprietăților naturale ale solului în timpul instalării și funcționării.

Instalarea și calibrarea sistemului în teren s-au realizat cu sprijinul Universității de Stat din Moldova și cu suportul tehnic al partenerilor din România, cărora le adresăm mulțumiri pentru expertiza oferită: Mihai NICULESCU-OGLINZEANU, dr., cercetător științific gr. III, Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”; Sergiu-Ayar ENE, drd., cercetător științific, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Murfatlar. Iar din partea Institutului de Ecologie și Geografie, dr. Vasile Stegărescu, dr. Aureliu Overcenco și dr. Vladimir Mogîldea. 

Published Monday November 24th, 2025

Announcements and Press Releases

De ce e cool să studiezi Geografia la Universitatea de Stat din Moldova?

Întrebarea tinerilor de ce să devii geograf este absolut firească și în acest articol vă vom prezenta câteva motive pentru a studia Geografia la Universitatea de...

Peste 450 de tineri dornici să studieze științe politice și administrative la FRIȘPA, USM, în noul an de studii

În fiecare an, admiterea la studii universitare în Republica Moldova vine cu noi provocări. Anul 2020 ne-a creat realități la care a trebuit să ne adaptăm...

Invitație la Conferința Științifică Internațională , organizată de Facultatea de Istorie și Filosofie a USM

În perioada 19-20 noiembrie 2020, Facultatea de Istorie și Filosofie a USM organizează Conferința Științifică Internațională „Școala Internațională de Metodologie în Științele Socioumane”, ediția a IV-a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved