Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi o vizită importantă, marcând o nouă etapă în consolidarea dialogului academic privind parcursul european al Republicii Moldova. Rectorul Igor Șarov a avut o întrevedere cu Bojan Marichikj, expert internațional, fost viceprim-ministru pentru afaceri europene, ministru al justiției și negociator-șef al Macedoniei de Nord în procesul de aderare la UE.

La discuții au participat Daniel Goinic, reprezentant GIZ Moldova și Petru Vîrlan, șeful Oficiului Investiții și Extensiuni al USM. Părțile au abordat teme legate de stadiul actual al procesului de aderare la Uniunea Europeană, importanța consolidării statului de drept, dar și rolul universităților în formarea unei noi generații de profesioniști capabili să gestioneze integrarea europeană.

Rectorul Igor Șarov a subliniat deschiderea USM de a găzdui experți internaționali și de a sprijini activ eforturile de apropiere a Republicii Moldova de spațiul european, accentuând necesitatea unei implicări continue a mediului academic în promovarea valorilor europene.

Tot astăzi, Bojan Marichikj a susținut la USM o lecție publică dedicată complexității procesului de aderare la UE, comparând experiența țărilor din Balcanii de Vest cu cea a Republicii Moldova. Prelegerea a oferit studenților o perspectivă directă asupra negocierilor de aderare, provocărilor politice și instituționale, precum și asupra priorităților fundamentale ale reformelor europene.

Studenții USM, alături de colegi de la alte instituții de învățământ superior din Chișinău, au apreciat deschiderea expertului, modul interactiv de prezentare și relevanța temelor discutate. Evenimentul s-a încheiat cu un dialog liber, în care tinerii au adresat întrebări privind viitorul aderării și rolul Republicii Moldova în noua extindere a Uniunii Europene.

Published Monday November 24th, 2025

Announcements and Press Releases

Inaugurarea Centrului didactic de educație interculturală la Facultatea de PȘESAS, USM

La 26 august a.c., în sala 419 din blocul 3 al Universității de Stat din Moldova, a avut loc deschiderea Centrului Didactic de Educație Interculturală, dotat...

ÎNTÂLNIREA CU STUDENȚII ANULUI I AI FACULTĂȚII DE MATEMATICĂ ȘI INFORMATICĂ

Stimați studenți, BINE AȚI VENIT la Facultatea de Matematică și Informatică! Anul de studii 2020-2021 începe altfel decât ne-am obișnuit. Adunarea generală a studenților anului I, admiterea...

ÎNTÂLNIREA CU STUDENȚII ANULUI I AI FACULTĂȚII DE LITERE

Întâlnirile cu studenții din anul I Licență ai Facultății de Litere se vor desfășura pe data de 29 august 2020, on-line, pe platforma Zoom, după cum...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved