Reprezentanții Universității de Stat din Moldova au participat la cea de-a VI-a ediție a Forumul Educației România–Republica Moldova, un eveniment de referință dedicat dialogului educațional dintre cele două țări. Tema ediției – „Predarea și învățarea față în față cu Inteligența Artificială” – a generat discuții consistente despre transformările pe care tehnologia le aduce în școală, universitate și societate.

Ediția din acest an a fost găzduită de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în colaborare cu partenerii tradiționali ai Forumului, printre care se numără și Universitatea de Stat din Moldova, prezentă în calitate de partener instituțional.

Evenimentul l-a avut ca keynote speaker pe prof. univ. dr. Mircea Miclea, fondator al Școlii Clujene de psihologie cognitivă și una dintre cele mai influente personalități în domeniul științelor educației. Prezentarea sa a oferit viziuni strategice și exemple aplicate privind utilizarea inteligenței artificiale în procesul educațional, aspecte apreciate de întregul public academic.

USM a fost reprezentată de Otilia Dandara, prim-prorectorul USM, Maia Șevciuc, decana Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială și Vladimir Guțu, șef al Centrului „Politici educaționale și sociale”.

În cadrul evenimentului prim- prorectorul Otilia Danadara a adresat un cuvânt de salut participanților, subliniind importanța dialogului continuu pe temele educației contemporane și rolul colaborării interinstituționale.

Reprezentanții USM au participat și în cadrul unuia dintre panelurile de discuții, contribuind cu perspective privind transformarea educației, rolul actorilor universitari și nevoia de dezvoltare a competențelor digitale în rândul cadrelor didactice.

Forumul Educației România–Republica Moldova este organizat anual și reprezintă un spațiu deschis pentru schimbul de experiențe, bune practici, politici și direcții strategice privind formarea cadrelor didactice, modernizarea curriculumului și integrarea tehnologiei în educație.

În numele comunității academice, USM își exprimă recunoștința pentru invitație și își reconfirmă deschiderea de a contribui, împreună cu partenerii din România, la dezvoltarea unei culturi educaționale moderne, bazate pe inovație, colaborare și calitate.

Published Wednesday November 26th, 2025

Announcements and Press Releases

USM continuă să susțină dezvoltarea educației profesional-tehnice în Republica Moldova prin proiectul CONSEPT 6

Otilia Dandara, rectorul instituției noastre, a participat ieri, 18 iunie, la evenimentul de lansare a proiectului „Consolidarea Sistemului de Educație Profesional-Tehnică din Moldova” (CONSEPT 6), inițiat...

USM obține un rezultat remarcabil la concursul de proiecte bilaterale moldo-turce: toate cele 4 proiecte finanțate la nivel național aparțin Universității de Stat din Moldova

Instituția noastră a înregistrat o performanță excepțională în cadrul concursului de proiecte bilaterale moldo-turce pentru perioada de implementare 2026-2028. Din cele 25 de proiecte depuse la...

USM facilitează accesul la datele despre ariile naturale protejate prin platforma canps.md

În această săptămână, colegii noștri de la Institutul de Ecologie și Geografie au organizat seminarul „Prezentarea paginii web a Băncii de Date a Cadastrului Fondului Ariilor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved